CAUZELE SUBTILE ALE BOLILOR /( A )

Boala este o atenţionare, ea ne semnalează încălcarea armoniei universale, ieşirea din această armonie producând în timp blocaje energetice. Nu este o pedeapsă nemeritată ci consecinţa faptelor şi atitudinilor noastre.

Boala ne oglindeşte defectele şi mai ales ne pune faţă în faţă cu noi înşine.

Boala nu este un accident ci este ceva care ne reprezintă.

Boala nu este duşmanul nostru, de fapt este cel mai onest prieten al nostru deoarece ne spune verde în faţă unde greşim şi mai ales în ce fel greşim.

Haideti sa descoperim impreuna adevaratele motive ce ne tin incatusati in boala si durere sufleteasca si trupeasca.

A

ACIDOZĂ Vezi: şi GUTA REUMATISM

Acidul este adesea legat de ceea ce erodează metalul. Acidoza indică faptul că am refuzat să asimilez o situaţie care s-a acumulat Ia nivel inconştient, antrenând pe plan fizic un nivel mare de aciditate în sânge sau în lichidul în care înoată celulele. A asimila

înseamnă a rezolva, trata, regla problema, situaţia sau conflictul care mă deranjează,

care îmi otrăveşte existenţa. Este nevoie să mă întreb care este situaţia [adesea de

natură emoţională] care mă erodează pe interior. Este posibil să trăiesc în prezent o

situaţie care face să atingă în mine sentimentul de insatisfacţie privind relaţiile pe care

le aveam cândva cu mama mea. Pot trăi o insatisfacţie similară în raport cu copiii mei,

cu prietenii sau angajaţii în faţa cărora mă simt "ca o mamă". Am dificultatea de a mă

opri, nu îndrăznesc să mă odihnesc, să-mi ofer timp. Acidoza respiratorie sau acidoza

gazoasă provine din faptul că nu elimin suficient gaz carbonic prin respiraţia mea. Are

legătură cu experienţele trăite în raport cu anturajul meu. în cazul acidozei lactice,

regăsim o cantitate excesivă de acid lactic în sânge. întrucât sângele transportă în

mod normal bucurie, se întâmplă ca tot ceea ce este negative în viaţa mea să mă

afecteze în mod exagerat. în cazurile extreme, reumatismul este consecinţa direct şi

adesea inevitabilă a excesului de aciditate.

Accept : să văd şi să tratez la nivelul inimii situaţiile agasante şi

iritante din viaţa mea. Concentrându-mi atenţia pe un proces conştient de

deschidere şi acceptare, pot evita să suport fizic această boală dureroasă şi

tratamentul ei dureros. Aleg să trăiesc mai degrabă bucuria, libertatea şi pacea

interioară.

AFAZIA Vezişi:ALEXIA CONGENITALĂ, VORBIRE

Afazia este o tulburare de exprimare şi/sau de înţelegere a limbajului oral sau scris

[alexia], cauzată de o leziune cerebrală localizată. în general, afazia presupune

pierderea memoriei semnelor obişnuite, prin care ne exprimăm ideile faţă de cei din

jur. Centri limbajului se află în emisfera stângă a creierului, în jumătatea raţională,

specializată în citit, vorbit, numărat, analiză, reflecţie şi în stabilirea relaţiilor.

Corespunde laturii mele Yang [emiţător, acţiune). în cazul în care am o astfel de

afecţiune, îmi analizez felul în care transmit mesajele. Inconştientul meu se teme că

nu va fi înţeles? Am îndoieli legate de capacitatea mea de exprimare? Simt o angoasă

la ideea de a mă exprima, nu îndrăznesc, de teamă că "voi crea valuri" în jurul meu.

Astfel, rămân la un nivel superficial. Nu pot să merg mai în profunzime: astfel evit să

descopăr lucruri care nu îmi plac. Mă simt ca într-o închisoare şi, în acelaşi timp, mă

simt eliberat, pentru că nu trebuie să explic totul, să mă justific. îmi este teamă că voi

fi judecat de ceilalţi şi pentru că nu am încredere, vreau să controlez totul.

Accept : evenimentele vieţii, la nivelul inimiiv, fără să mai trec totul prin filtrul

raţiunii. îmi aleg, conştient, cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce trebuie spus,

îmi eliberez astfel fricile, îndoielile şi nesiguranţa. îndrăznesc să fiu eu însumi, îmi

exprim suferinţele şi decepţiile, ştiind că acesta este modul cel mai eficient de a mă

elibera de secrete şi de suferinţă; îmi regăsesc pacea interioară şi dorinţa de a

exploata universul, de care m-am deconectat.

AFONIA SAU STINGEREA VOCII

Vocea reprezintă exprimarea de sine, creativitatea. O emoţie prea puternică

(depresie, nelinişte) poate determina să nu mai ştiu ce spun sau în ce direcţie să

merg sau cum să interpretez acea direcţie, în funcţie de emoţia trăită. Această

emoţie, este posibil să fi fost trăită pe plan sexual şi are repercusiuni asupra vocii şi a

corzilor vocale, deoarece cel de al doilea centru de energie (sexuală) are legătură

directă cu gâtul, cel de-al cincilea centru de energie. Sensibilitatea mea

(hiperemotivitatea) a fost afectată şi nu mai pot spune nimic, oricât aş încerca ! Simt

că "mi se taie răsuflarea". Dacă îmi risipesc prea mult energia, mai ales după un şoc

emoţional, se va crea un gol interior, în locul disperării mele şi sunetele vor fi

"aspirate" de acest gol. Este ca şi cum mi-aş înghiţi cuvintele, în gât. Este important

pentru mine să reiau contactul cu suflul comunicării interioare. Este posibil ca

această situaţie să mă protejeze, deoarece sunt într-o stare în care nu mai trebuie să

vorbesc, nu îmi mai pot exprima secretele. Oare îmi folosesc într-un mod sănătos

vocea şi corzile vocale ? Trebuie să fiu tăcut pentru un anumit timp ? Se spune că "vorbele sunt bani" şi "tăcerea e de aur"... Sau, cineva ' sau ceva m-a redus Ia tăcere,

în mod forţat ? Este posibil, să mă simt neputincios în exprimare, la modul general,

deoarece am impresia că nu valorez prea mult. Cred că este mai bine să tac decât "să

spun prostii". Aş vrea atât de mult ca ceilalţi să asculte ceea ce am de spus, să fiu

recunoscut pentru ceea ce sunt, să fiu respectat. Uneori mă simt foarte special, dar

este o stare care durează foarte puţin şi simt din nou neîncredere şi culpabilitate şi mă

retrag în mine însumi. în loc să trăiesc pentru mine însumi, trăiesc în funcţie de ceilalţi

şi, pentru că nu ştiu ce să spun tot timpul, pentru a fi aprobat de ceilalţi, prefer să tac:

fie nu mai vorbesc, fie corzile mele vocale decid ele însele să nu mai emită sunete.

AcceptJ,* să îmi exprim emoţiile, creativitatea şi ideile în felul în care mă simt cel

mai bine, respectându-mi limitele.

ALCOOLISM Vezi şi: ALERGII [ÎN GENERAL], CANCER IA LIMBĂ,

FUMAT, DEPENDENŢĂ, DROGURI, SÂNGE—HIPOGUCEMIE

Abuzul de băuturi alcoolice provoacă un întreg ansamblu de tulburări: pe plan fizic,

corpul se schimbă şi este crispat, capacităţile şi funcţionarea creierului se diminuează,

sistemul nervos şi cel muscular devin tensionate şi supratensionate. Asemenea altor

forme de dependenţă, alcoolismul se manifestă mai ales în momentul în care am

nevoie să umplu un gol afectiv sau interior profund, un aspect din mine care îmi

"otrăveşte cu adevărat existenţa"! Pot să beau în mod abuziv, din mai multe motive:

pentru ca să fug de realitate, oricare ar fi situaţia (conflict sau altceva) pentru că nu

îmi convine; să fac faţă fricilor mele sau autorităţii (mai ales paterne) şi oamenilor pe

care îi iubesc, deoarece îmi este teamă să mă dezvălui aşa cum sunt în realitate; să

mă încurajez să merg mai departe, să vorbesc, să înfrunt oamenii (atunci când sunt

ameţit sunt, de obicei, mai deschis şi mai puţin focalizat pe inhibiţiile mele); să îmi dau

un sentiment de putere şi de forţă; să am mai multă putere în relaţia mea afectivă

deoarece starea mea îl va deranja, cu siguranţă, pe partenerul meu. în această stare

nu mai văd situaţiile care ar putea fi periculoase pentru mine. Trăiesc o stare de

singurătate, de izolare, de culpabilitate, de angoasă interioară, de neînţelegere

şi o anumită formă de abandon (familial sau altfel)-şi am sentimentul că sunt o

persoană fără valoare, inutilă, inadaptată, inferioară şi incapabilă de a acţiona pentru

mine însumi şi pentru ceilalţi. Mă simt prizonierul unor principii foarte rigide. Deoarece

cred că nu merit iubirea şi fericirea, mă regăsesc într-un mediu rece, unde nimeni nu

mă înţelege. în loc să construiesc relaţii solide cu ceilalţi, fac acest lucru cu alcoolul,

care devine "cel mai bun prieten al meu". Nu îmi găsesc locul în societate. în trecut,

aveam obiceiul să trăiesc din plin, cu intensitate; aveam o beţie a vitezei, de

exemplu, a înălţimilor, a naturii, dar toate acestea au dispărut din viaţa mea. Am avut

nevoie de un mic "stimulent". Uneori, vreau să evadez dintr-o situaţie conflictuală sau care mă face "să-mi înec suferinţa" sau orice altă emoţie pe care îmi este greu să o

înfrunt.

Nu mă simt ajutat, într-o anumită situaţie şi alcoolul devine "cârja" mea.

Alcoolismul poate avea legătură cu una sau mai multe situaţii care creează o

tensiune. Atunci când beau un pahar de alcool, la început, tensiunea se

micşorează şi se înregistrează o mişcare de genui: tensiune-»alcool—*stare de

bine. Altfel spus, atunci când trăiesc o tensiune, beau un pahar de alcool şi mă

simt mai bine. Mai departe, este posibil să dezvolt un automatism şi, de fiecare

dată când trăiesc o tensiune, informaţia înscrisă în creierul meu este să iau un

pahar de alcool, pentru a mă simţi mai bine. Una dintre cauzele alcoolismului

este dificultatea pe care am avut-o, în copilărie, de a comunica cu o familie în care

un membru al acesteia (de obicei, mama sau tata) era alcoolic; în astfel de familii,

există mai multe certuri, uneori violenţă fizică şi psihologică şi abuzuri de toate

felurile. Este posibil să încerc să mă disociez de familia mea, care nu îmi convine.

Există o scădere a simţului meu moral: certurile frecvente provocau o devalorizare

a imaginii parentale şi o lipsă a structurilor etice. Aş fi vrut să îi reconciliez pe

părinţii mei şi nu mai suportam să trăiesc în acel cămin, care era distrus sub ochii

mei. în unele familii, consumul de alcool este favorizat de educaţie, adulţii pot

duce copilul cu ei, atunci când beau, în joacă sau pentru a arăta că este ceva

normal, obişnuit pentru ei. Tulburările nevrotice şi alterările de personalitate,

care decurg din acestea, sunt factori puternici ai alcoolismului, care se manifestă,

odată cu vârsta adultă. Este posibil ca, unele carenţe alimentare să poată provoca

o completare suplimentară, oferită de alcool. Alcoolismul poate induce stări de

hipoglicemie, cu atât mai mult cu cât, moleculele de alcool se pot transforma

repede în glucoza (doar temporar). Acest lucru explică de ce, dacă sunt alcoolic şi

nu mai consum alcool, este posibil să încep să consum cantităţi foarte mari de

cafea (cafeina este tot un stimulent) şi să mă îndop cu dulciuri sau produse de

patiserie. Uneori pot să şi fumez foarte mult, deoarece fumatul îmi oferă un stimul

(prin creşterea ritmului cardiac) de care am nevoie pentru a mă simţi în formă.

Este important să descopăr ce-anume îmi provoacă această tristeţe legată de

hipoglicemie, deoarece nu am rezolvat cauza. 0 altă cauză a alcoolismului poate

fi constituită de diverse forme de alergie. Astfel, pot să beau doar anumite băuturi,

precum coniac, gin, rom, whisky etc. Se pare că doar unele băuturi mă pot

satisface. Este posibil să fiu alergic la unul sau mai multe dintre ingredientele

componente ale acelei băuturi, de exemplu grâu, orz, secară etc. în acest caz, mă

pot întreba la ce sau la cine sunt alergic. Alcoolismul poate fi provocat, de

asemenea, de o persoană sau o situaţie, pe care nu am acceptat-oJ,V când eram

copil. Dacă, în copilărie, am fost victima unui abuz sexual (sau m-am simţit

vinovat din această cauză) este posibil ca acest lucru să mă determine să beau.

Dacă nu am acceptat J,V furia tatălui meu alcoolic, este posibil ca, printr-o

asociere, să am crize de furie la fel ca tatăl meu şi să devin şi eu alcoolic. Astfel,

pot să beau pentru a-mi uita grijile, trecutul, viitorul şi, mai ales prezentul. Vreau

să evadez tot timpul şi îmi creez un univers iluzoriu şi ■ fantastic, o formă de exaltare artificială, pentru a fugi de lumea reală şi pentru a

disocia astfel o realitate de multe ori dificilă de un vis nesatisfăcător. Nu mai văd

, adevăratul sens al vieţii mele. Trăind conform normelor părinţilor mei sau ale

societăţii, mă îndepărtez de mine însumi. Mă simt diferit, neadaptat la restul lumii. La

ce folosesc diplomele, titlurile importante ? Percep lumea ca fiind foarte materialistă

şi nu ştiu cum să fac parte dintr-o astfel de lume. Trebuie să mă îndepărtez de

creativitatea mea, de imaginaţia mea şi "sa fac ca toată lumea". Dar dacă fac acest

lucru am impresia că "îmi pierd sufletul". Prin alcool, pentru un timp, pot să mă uit de

sentimentele de singurătate, de neînţelegere, de neputinţă, de a fi diferit de ceilalţi,

de respingere faţă de mine însumi. îmi pot abandona responsabilităţile şi mă pot

simţi "eliberat", pentru moment. Această situaţie nu face decât să se înrăutăţească,

pe măsură ce dependenţa mea de alcool [sau de droguri) creşte, deoarece devin tot

mai nesatisfăcut de existenţa mea. Vreau să mă separ de realitate şi evadez într-o

lume a iluziilor, dar când "mă trezesc" realitatea mi se pare şi mai greu de trăit şi de

multe ori am o stare de depresie. Vreau să părăsesc realitatea exterioară, pentru a

trăi în propria mea realitate. Mă clatin, nu am mintea limpede, mai ales atunci când

devin dependent, am acelaşi tip de dependenţă afectivă, al cărui obiect poate aş

fi vrut să fiu şi pe care cred că, mama sau tatăl meu nu mi-au mărturisit-o

niciodată. Vreau atât de mult să fiu iubit necondiţionat. Poate vreau să fuzionez cu

mama mea, care îmi lipseşte sau, din contra, să mă îndepărtez de ea, deoarece nu

am primit dragostea ei şi mă opun acesteia. De asemenea, conştientizez că, atunci

când beau, pot spune lucruri pe care, în restul timpului nu le pot exprima. Alcoolul

devine un fel de modalitate de a face "să vorbească inconştientul meu", în aceste

momente de criză exprim tot ceea ce nu pot să spun sau să fac, când sunt treaz.

Accept,],* ca, începând de acum să privesc viaţa în faţă, să nu mă mai distrug şi să mă responsabilizez. Este momentul să mă concentrez pe calităţile mele fizice şi

spirituale, chiar dacă trecutul a fost dureros pentru mine şi, într-un anumit fel,

alcoolul a fost cel mai bun prieten al meu. începând de acum, acceptj¥ să îmi fac

ordine în viaţă, să încep să îmi apreciez calităţile şi ceea ce sunt. Sunt pe calea spre

reuşită.

Voi şti să mă respect mai mult şi să găsesc mai uşor soluţia la problemele mele

(experienţele mele) în loc să fiu într-o stare temporară sau aproape permanentă de

fugă şi de disperare.

AccepU* faptul că sunt diferit şi îmi asum din plin acest lucru. îmi las să se

exprime calităţile mele unice, ştiind că nu trebuie să împlinesc; aşteptările societăţii.

Lăsând să se dezvolte plenitudinea mea-interioară, fiind deschis faţă de iubirea şi

tandreţea pe care mi le oferă oamenii şi universul, nu voi mai avea nevoie să mă

"umplu" cu băutură.

ALEXIE CONGENITALĂ (cecitate verbală) Alexia congenitală sau cecitatea

verbală este o incapacitate patologică de a citi1

. Fie pot citi literele, dar nu şi

cuvintele întregi, fie citesc toate cuvintele dintr-o frază, dar nu înţeleg sensul. Dacă

sunt afectat de această boală, este posibil să am o preocupare mare sau o atenţie exagerată faţă de gândurile mele. Dacă îmi concentrez atenţia (în mod exagerat)

pe aspecte din viaţa mea mai puţin importante, risc să sufăr şi să fiu închis

înfrânându-mi astfel evoluţia. Am o mare nesiguranţă faţă de necunoscut. Nu am

putere asupra vieţii mele şi simt un gol imens.

AcceptJ,V faptul că am nevoie să fiu mai deschis, în interiorul meu, faţă de

intuiţia şi imaginaţia mea, două capacităţi minunate pe care sufletul meu le deţine

pentru a se exprima. Dacă vreau să vindec această boală trebuie doar să observ

aspectele în care viaţa mea este deranjată, ce anume mă împiedică să fac această

boală sau ce mă împiedică să spun sau să văd. Având inima deschisă, voi putea

rezolva această situaţie, într-un mod conştient. Pentru mine, ca şi copil, este mai

uşor să îmi exersez ascultarea interioară, deoarece sunt mai "conectat" decât adulţii,

citesc mai uşor mesajele de iubire ale inimiiv mele ! îmi deschid mai mult

intuiţia şi îmi manifest din plin creativitatea.

 ALERGIE Vezi şi: ALCOOLISM, ASTM Alergia este starea unui subiect care, prin

contactul anterior cu un anumit alergen dobândeşte proprietatea de a recţiona în

urma unei agresiuni următoare, cauzată de acel alergen, într-un mod diferit, de

obicei mai violent şi mai incontrolabil. Alergia este răspunsul exagerat al sistemului

imunitar la un factor exterior (alergen). în cazul în care sunt alergic, substanţa

alergenă nu produce reacţii la majoritatea oamenilor, dar sistemul meu iminitar o

consideră periculoasă. Acest răspuns, rezultat dintr-o cauză interioară este de multe

ori mijlocul prin care corpul îmi semnalează faptul că trăiesc o stare de agresivitate

şi de ostilitate faţă de o persoană sau o situaţie oarecare, în funcţie de interpretarea

pe plan mental a ceea ce trăiesc. Alergia este o formă de apărare şi un semn că Eul

meu se protejează. Sensibilitatea mea prea mare îmi transmite mesajul că există

ceva sau cineva ostil faţă de mine, că există un pericol. Nu mă mai simt în siguranţă.

Alergiile (inclusiv febra fânului) sunt asemănătoare cu astmul, dar reacţia apare

mai mult la nivelul ochilor, al nasului, al gâtului, decât la plămâni sau la piept. La ce

anume sunt alergic ? Ce mă deranjează atât de mult ? Ce provoacă iritaţia şi

răspunsul emoţional atât de puternic al corpului meu (îmi curge nasul, curg ochii, îmi

vine să plâng)? Toate aceste manifestări sunt răspunsul sistemului meu

emoţional, eliberarea emoţiilor suprimate de către o reacţie a corpului meu. Acesta

reacţionează la ceva, Ia un fel de simbol mental, deoarece încearcă să respingă, să

ascundă sau să ignore ceea ce îl deranjează. Prin urmare, resping o parte din mine

care mă irită. Este mijlocul pe care îl folosesc pentru a-mi exprima emoţiile, pentru a

scoate ceea ce este răul Deocamdată nimic nu poate opri această reacţie de refuz

şi această reacţie nu este raţională, ci are legătură cu instincul şi inconştientul. Este

ca şi cum ar exista ceva ce nu îşi are locul aici, un inamic, care îmi deranjează

barierele de protecţie. Acest inamic îmi ia puterea de a face sau de a fi ceva, lucru

care mă afectează. Sunt afectat de puterea celorlalţi asupra mea. Mă simt

ameninţat de o anumită ' frică inconştientă, pe care refuz şă o exprim. Alergiile indică un profund nivel de

intoleranţă, poate din frica de mă implica din plin în viaţă, de a mă elibera de toate

"cârjele" emoţionale, care mă sprijină şi care mă fac să fiu autosuficient. Prin

alergie, mă separ de cei din jurul meu şi trăiesc tot timpul în stare de alertă,

deoarece nu vreau să intru în contact cu factorul alergen, sursa reacţiilor mele

alergice. Păstrez distanţa şi comunic puţin. Este posibil să am o dificultate în a discerne lucrurile, a alege, a mă poziţiona, a-mi ocupa locul cuvenit Pot simţi nevoia de

a reuni membrii familiei, prin comunicare verbală şi pe plan fizic, O caracteristică

proprie unei persoane alergice este, de multe ori, impresia că nu * este suficient de

corectă! Vreau să atrag atenţia, simpatia şi suportul celorlalţi. Oare folosesc alergia

pentru a obţine iubirea celorlalţi? Este posibil. în orice caz, un lucru este sigur: am o

alergie deoarece refuz o parte din mine însumi si am un conflict, inconştient, puternic.

Prin alergie îmi exprim opoziţia, este felul meu de a spune nu la ceva. Din cauza

faptului că resping o parte din mine însumi (de obicei dorinţele mele sexuale, pe care le

reneg), simţurile mele se revoltă, deoarece vor să trăiască viaţa din plin. Când învăţ să

spun nu anumitor situaţii, sunt mai deschis să spun DA unor situaţii noi. Am puterea de

a decide ceea ce este convenabil pentru mine, în propriul meu univers. Oamenii pot fi

alergici la diverse lucruri: alimente, obiecte, forme, mirosuri. Toate acestea, implică cele

cinci simţuri (mai ales mirosul, care este simţul cel mai puternic legat de memorie).

Mentalul meu înregistrează o mulţime de impresii, bune sau rele pentru mine. Este

foarte posibil să fiu alergic la ceva, un lucru pe care mentalul meu I-a asociat cu o

amintire rea şi pe care instinctul meu îl refulează în acel moment. Alergia se referă la

trecutul, care irită prezentul. Uneori, nu mai vreau să păstrez anumite evenimente în

memoria mea, iar corpul meu încearcă să îmi amintească ceea ce vreau să uit. Alergia

poate apărea de multe ori, în urma unui eveniment în care m-am simţit separat de un

lucru, un animal, o persoană. De exemplu, poate fi vorba despre o iubire de vară, care

s-a terminat brusc. Atunci când trăiesc o situaţie care îmi aminteşte acel eveniment

trist pentru mine, voi avea acea alergie, deoarece, pe undeva, corpul meu (simţurile

mele) îşi aminteşte totul şi înregistrează în celulele mele. Atunci când o persoană iubită

îşi părăseşte corpul fizic, iar doliul nu a fost făcut, pot deveni alergic la ceva care îmi

aminteşte de acea persoană şi de separarea definitivă, pe care nu am acceptat-o J,Y.

Pielea mea poate reacţiona la supărarea cauzată de despărţire. Dacă situaţia trăită

este însoţită de o angoasă puternică, atunci sinusurile mele vor fi afectate (răceală,

strănut). Sau, în cazul în care, o situaţie "nu miroase bine" şi încerc să o evit sau sţin la distanţă de ea. Dacă apare o sinuzită, am impresia că nu pot scăpa sau nu pot

ieşi din acea situaţie, mă simt prizonier. Dacă am o frică puternică, alergia se va

exprima mai ales prin tuse (dificultatea de a respira), iar dacă ceea ce am trăit cel mai

dificil, a fost separarea în sine, reacţiile alergene vor apărea mai ales pe piele (eczemă,

urticarie, dermită etc)

Alergia la un aliment (de exemplu: zahăr şi alcool, la o persoană alcoolică) are

legătură cu o experienţă în care, m-am aflat în situaţia de a spune nu, faţă de ceva

ce iubeam foarte mult, iar frustrarea trăită a dus la apariţia alergiei. De multe ori,

poate fi vorba despre o frică de nou şi de aventură, o lipsă de încredere faţă de

viaţă. Mă simt obligat să mă privez de această bucurie, de veselie, crezând că viaţa

este ceva monotom, fără nicio provocare. Oare ce vreau să evit să înfrunt ? Ce mă

face să reacţionez atât de puternic ? Ce mă sperie atât de mult ? Există ceva de

care îmi este teamă şi vreau să îndepărtez acel lucru de mine ? Asupra a ce aş vrea

să am control (sau o anumită putere) dar simt că îmi scapă acel lucru? (ca şi în

cazul anorexiei, trebuie să controlez cu grijă ceea ce mănânc, cu riscul de a muri,

mai ales în cazurile acute de alergii alimentare). în unele cazuri, este posibil ca,

mentalul meu să asocieze anumite situaţii cu anumite substanţe, cu nume

asemănătoare. Astfel, dacă, de exemplu, am fost nevoit să îmi părăsesc locul de muncă (în limba franceză boulot) pentru totdeauna şi să mă consacru vieţii

religioase, pot deveni alergic Ia mesteacăn (în limba franceză bouleau). După

câţiva ani, după ce am acceptaţi* şi am integrat această schimbare, alergia poate

dispărea. Iată un exemplu: un nou-născut este alergic la piersici {pêche-piersicâ,

în limba franceză). Din ce cauză ? Pentru că, mama lui, nerăbdătoare şi pe punctul

de a naşte i-a spus soţului ei: "Grabeşte-te (dépêche-toi. în limba franceză), vom

întârzia la spital !"

Astfel, la baza alergiei există întotdeauna o emoţie de iritare sau frustrare asociată

cu un produs sau o situaţie, pentru a-mi aminti situaţia pe care o am de integrat sau

de conştientizat. Alergia se poate manifesta atunci când cadrul vieţii mele se

schimbă, este reevaluat. Reperele mele se schimbă, chiar dacă este vorba despre

un eveniment fericit pentru mine. Un nou loc de muncă, o mutare, de exemplu,

determină o anumită insecuritate şi este posibil să vreau să mă protejez. încrederea

mea scade, simt că ameţesc. Faptul de a nu-mi recunoaşte valoarea înseamnă că

îmi supraapreciez partenerul, copilul, cel mai bun prieten sau un alt apropiat.

Inconştient, acest lucru mă irita şi pot deveni alergic faţă de acea persoană.

Dacă îmi accept^V, la nivelul inimiiv viaţa şi fricile mele, procesul de integrare

va avea loc şi alergiile care îmi complică existenţa vor reveni în univers. Am nevoie

de pace interioară şi mai ales, de iubire. Sunt deschis şi totul va fi bine. Accepţi* să

îmi recunosc valoarea, să caut în profunzimea lucrurilor. Voi descoperi fericirea mea

interioară. Acceptându-mi J,v frumuseţea şi toate calităţile mele divine, voi fi în

armonie cu ceilalţi şi frustrarea va dispărea.

8. ALERGIE LA ANIMALE (în general)

Animalele au un instinct şi o sexualitate înnăscute şi fiecare animal reprezintă o

formă a iubirii. Astfel, o alergie Ia un animal (sau la blana lui) corespunde, în

general, unei opoziţii faţă de aspectul instinctiv sau sexual pe care îl reprezintă acel

animal.

Accept^Y toate aspectele sexualităţii. îmi accept, de asemenea, dorinţele, atât pe

cele conştiente, cât şi pe cele inconştiente, deoarece fac parte integrantă din mine.

19. ALERGIE LA ANTIBIOTICE

Antibioticul2

(anti=împotriva, bio=viaţă) este un corp (de origine bacteriană sau

altceva) specializat în lupta împotriva microbilor. Microbii reprezintă însă şi ei viaţa.

Există astfel o contradicţie. Iar cum rolul antibioticului este să "omoare" o anumită formă de viaţă din mine, atunci cum se face că sunt alergic la antibiotice ?

Poate pentru că refuz anumite forme de viaţă, anumite situaţii vii din existenţa mea

(experienţe diverse, mai mult sau mai puţin plăcute).

Este nevoie să conştientizez că trebuie să acceptj,* aceste experienţe, chiar

daca sunt dificile, deoarece am de învăţat ceva din ele. Am încredere în potenţialul

meu creativ.

20. ALERGIE LA ARAHIDE (unt sau ulei)

Atunci când mănânc unt sau ulei de arahide, acest lucru activează în mine

amintirea unui eveniment din copilărie, în care m-am simţit "exlploatat" şi faţă de

care am regrete acum. Am avut impresia că eram pus să fac anumite lucruri pentru

care nu consideram că sunt suficient de bine recompensat (material, sau cu

afecţiune etc.) Chiar şi astăzi pot munci pe brânci pentru foarte puţin şi această

situaţie mi se pare respingătoare, oribilă.

Trăiesc o furie interioară, pentru că sunt nevoit "să muncesc pentru arahide"

(expresie folosită în Québec, care înseamnă, "să muncesc pentru nimic"), încercând

să găsesc situaţia în care am trăit un astfel de sentiment, voi putea să îmi schimb

memoria afectivă şi să rezolv problema.

Accept],* să conştientizez toate aspectele din viaţa mea în care mă simt

ajutat şi în care, viaţa este uşoară, îmi amplific sentimental de bine, pentru a mă

ajuta să-mi echilibrez sentimentele dureroase pe care le-am trăit în copilărie.

ALERGIE LA CAI

Calul este asociat cu aspectul instinctiv al sexualităţii. Iar cum instinctul este legat

de prima chakra3

 (coccisul), frica poate fi aceea "de a avea instincte sexuale

primitive", care se manifestă printr-o alergie faţă de acest animal puternic. Poate

cred că sexualitatea nu este destul de spirituală pentru mine, dacă simt, în sinea

mea, dorinţa de a trăi aceste experienţe pentru a aduce mai multă spiritualitate pe

plan material.

AcceptjV să fiu deschis faţă de experienţe noi, care mă vor ajuta să mă

împlinesc.

22. ALERGIE LA CÂINI

Se spune despre câine că este "cel mai bun prieten al omului" (al fiinţei umane),

prin urmare, dacă am p astfel de alergie, mă pot întreba ce persoană, sau ce

situaţie mă face să trăiesc o furie, legată de prietenie ? Dacă sunt alergic la câini,

pot să simt o agresivitate şi chiar o anumită violenţă faţă de sexualitate, pe care o

leg de prietenie. Am o stare de disconfort, neştiind prea bine ce Ioc ocupă pentru

mine sexualitatea, prietenia şi iubirea. Această stare mă înfurie, iar furia se manifestă sub formă de alergie.

Accepţi* să îmi delimitez graniţele prieteniei, o definesc pentru a clarifica

anumite situaţii din viaţa mea, care pentru moment nu sunt prea bine definite. Mă

respect în alegerile mele şi în nevoile mele.

23. ALERGIE LA CĂPŞUNI

Alergia la căpşuni este asociată cu o frustrare, care pune în contradicţie sentimentul

de iubire şi cel de plăcere, acesta din urmă fiind o nevoie fundamentală pentru mine,

la fel de importană ca mâncarea sau somnul. Această alergie îşi poate avea originea

într-un eveniment pe care l-am trăit sau pe care, din contră, nu l-am trăit, în legătură

cu o persoană sau o anumită situaţie. Sentimentul de.ură şi de culpabilitate poate

duce Ia apariţia acestei alergii. Plăcerea este atât de importantă pentru mine, în

calitate de fiinţă umană, încât crizele puternice provocate de alergia la căpşuni, pot

declanşa o incapacitate de a respira, care poate cauza moartea. Plămânii

simbolizează viaţa şi, prin această alergie, scot în evidenţă o nevoie fundamentală

pentru mine, care nu este împlinită. Este important să îmi conştientizez nevoile

fundamentale, ştiind că atunci când mănânc ceva, acesta este un mesaj de iubire

faţă de mine însumi; atunci când dorm, este tot un gest de iubire faţă de mine, atunci

când simt o plăcere, este tot o formă de iubire pentru mine însumi. Alergia la

căpşuni poate proveni, de asemenea, dintr-un sentiment pe care l-am avut pentru

cineva sau un sentiment pe care acea persoană l-a avut pentru mine. De exemplu,

într-o situaţie în care am spus: "Nu-mi place expresia acelei persoane", în sensul că nu

îmi place ce pune la cale. Poate fi vorba despre un membru al familiei în raport cu

care mă întristează neînţelegerile dintre noi.

Trebuie să accept],* faptul că, fiecare dintre noi are propria sa individualitate, cu

calităţile şi cu fricile sale şi că, în fiecare fiinţă există o lumină care străluceşte.

ALERGIE — FEBRA FÂNULUI (alergia la polen)

Această alergie are la bază o reacţie la polen, elementul masculin al unei flori.

Acest element masculin simbolizează reproducerea şi fertilizarea. Această alergie

afectează de obicei ochii, nasul şi sinusurile. Alergia este cauzată de o rezistenţă la

o situaţie din viaţa mea, de o amintire din trecut sau chiar de o latură a personalităţii

mele. Nu vreau ca viaţa mea să fie programată dinainte. Este posibil să opun o

rezistenţă, de multe ori, inconştient, unei forme de sexualitate sau unor aspecte ale

acesteia, mai ales dacă ceea ce simt faţă de sexualitate "nu miroase bine". Poate fi

vorba despre teama de reproducere. Sau poate sunt un adult care simte cum trece

timpul foarte repede şi căruia îi este teamă că, visul lui de a avea copii se destramă,

pe măsură ce trece timpul ? Sau o adolescentă, care îşi pune întrebări legate de faptul

de avea copii? Poate fi vorba, de asemenea, de o rezistenţă şi o non-acceptarej* a

trecerii timpului, care se observă mai ales la schimbarea anotimpului, moment în care

alergia reapare. Febra fânului poate fi legată, de asemenea, de faptul că am fost

separat de cineva şi m-a afectat foarte tare acea despărţire. O alergie la polen indică

dificultatea mea de a fi deschis spre schimbările vieţii, spre aventură. îmi este frică de

noutate şi sunt neliniştit faţă de schimbările din viaţa mea. Pot să atrag o alergie,

din mai multe motive, dar un lucru este sigur: mă sufoc sau mă simt sufocat de o

situaţie. Mă revolt, există ceva ce nu îmi convine deloc, dar totuşi fac acel lucru, pentru a fi pe plac altora şi mă sufoc. Mă răzgândesc, fiind influenţat de cineva, sunt

gata să fac orice şi mă sufoc. Pot să mă simt sufocat în situaţii în care trebuie să spun

sau să fac ceva, mai ales pentru că îmi este greu să mă poziţionez şi să spun nu. Am

tendinţa de a trăi multă culpabilitate. Mă simt inferior, îmi este teamă de reacţia

celorlalţi. Mă resping pe mine însumi şi vreau să alung ceea ce mă deranjează. îmi este

teamă că voi ajunge sărac. Totuşi, rămân prizonierul vechilor mele obiceiuri. Sunt rigid,

la fel ca şi trecerea anotimpurilor, care se petrece tot timpul în acelaşi ritm. îi

manipulez pe alţii pentru a obţine ceea ce vreau... Vedeţi unde se manifestă

programarea ? Poate fi vorba despre o programare atât de plan mental (un mod de a

plânge), cât şi "sezonieră", deoarece în perioada de vară se manifestă cel mai mult

această alergie, mai ales dacă am nevoie de o scuză pentru perioada aceasta atât de

frumoasă! Sunt oameni care au această alergie pe perioade lungi, până la şapte ani!

Este momentul să schimb situaţia imediat sau cel puţin să o conştientizez.

Conştientizez faptul că febra fânului poate deveni un mijloc care mă ajută să evit

anumite situaţii, deoarece altfel nu aş fi capabil să refuz anumite sarcini, sau de a

merge într-un anumit loc. Prin urmare, cu ajutorul alergiei am un motiv întemeiat să nu

fac acel lucru ! Sau poate fi vorba despre o modalitate de a mă simţi diferit, de a

atrage atenţia. Astfel, ceilalţi trebuie, cel puţin să mă remarce, în perioada alergiilor.

Mă pot imagina în globul meu de lumină (şi astfel să îmi dezvolt sentimentul de a fi

protejat, faţă de mediul din jurul meu şi să fiu mai încrezător). Pot să fiu mai deschis

faţă de ceilalţi, fără să mă prefac că sunt altcineva. Astfel, voi evita să mai trăiesc

evitând anumite situaţii şi cu multe secrete. Prima manifestare a febrei fânului a

putut fi legată, inconştient, de un eveniment marcant în care am trăit emoţii foarte

puternice. Iar'atunci când revine aceeaşi perioadă a anului, corpul îşi aminteşte şi se

declanşează alergia. Este important să conştientizez acel eveniment pentru a reuşi să

sparg modelul repetitiv al acestei afecţiuni: nu voi mai avea nevoie de ea, deoarece

acum sunt conştient de ceea ce am de făcut. Febra fânului nu este decât un semnal

pentru a mă ajuta să găsesc cauza profund! a stării mele de rău. Vreau să mă simt mai liber, mai stăpân pe viaţa mea.

Accepţi* ceea ce este bun pentru mine, chiar dacă acest lucru implică o anumită

formă de sexualitate nouă şi necunoscută. Ştiu că totul este posibil, cu iubire şi în

armonie. Accept],* să ies din izolare, nu mai am nevoie de această alergie pentru a

atrage atenţia celorlalţi, deoarece ştiu că sunt diferit şi unic.

25. ALERGIE LA LAPTE SAU LA PRODUSELE LACTATE Laptele reprezintă

contactul cu mama, din primele momente ale venirii mele pe lume. Este un aliment

complet, care conţine toţi nutrienţii necesari pentru creştere, în primele luni din viaţa

mea. Deoarece, la început, primesc laptele prin contactul cu mama, această hrană

simbolizează iubirea pe care o primesc de la

mama mea. Astfel, dacă am identificat printre persoanele din jurul meu o persoană

care este "mama mea", cineva care "joacă rolul mamei" şi simt o frustrare faţă de

ea, acest lucru poate explica alergia Ia lapte. Trăiesc o frustrare legată de forma de

atenţie şi chiar de critică pe care le manifestă acea persoană faţă de mine, lucru

care face neplăcut orice contact pe care îl am cu ea. Este posibil, de asemenea, să

mă aflu într-o situaţie în care mă simt dependent, "Ia mila celorlalţi"... Este ca şi cum viaţa mea ar depinde de decizia cuiva de a mă hrăni sau nu şi este foarte

frustrant şiîngrijorător pentru mine. Sau poate eu sunt cel care se agaţă prea tare ?

Dacă această alergie se dezvoltă la naştere, este nevoie să verific care sunt fricile

sau frustrările pe care le trăia mama mea şi care au devenit apoi ale mele; iar

acestea au provocat alergia mea. Această atenţie care mi se acordă ar putea

însemna: "Cine se crede acea persoană? Se crede mama mea ?"

Este important să accept],* să tratez această situaţie cu iubire şi să îmi

armonizez sentimentele faţă de această legătură fundamentală pentru viaţă, care

este înregistrată în mine, cea a legăturii dintre mamă şi copilul ei.

26. ALERGIE LA ÎNŢEPĂTURI DE VIESPE SAU DE ALBINĂ

Când am o astfel de alergie, am impresia că sunt tot timpul hărţuit sau criticat de

cei din jurul meu. Astfel, pentru mine este ca şi cum aş fi "înţepat" tot timpul cu ceva.

Atunci când sunt înţepat în realitate, acest lucru declanşează o ură pe care am

acumulat-o în mine în toate acele situaţii, în care mă simţeam atacat. Am tendinţa să

mă retrag în mine, crezând că astfel voi evita atacurile. Mă simt inferior. "Otrava" din

acul "agresorului" îmi aminteşte cât de mult îmi otrăvesc eu însumi viaţa, deoarece

trăiesc conform regulilor societăţii, ale familiei, ale partenerului meu. Aş vrea să fiu

"regina stupului", dar, din contră, îmi trăiesc viaţa asemenea unei "albine

muncitoare", la fel ca toate celelalte albine. Joc rolul victimei. Nu am încredere şi îmi

place fatalitatea.

Accept].* să văd şi partea frumoasă a lucrurilor. Acceptând],* să nu mai fiu victimă,

insectele îşi vor căuta alte victime! învăţ să îmi ocup locul cuvenit şi examinez o

modalitate de a face să nu mai fiu atât de criticat de către cei din jurul . meu şi de a

mă detaşa de ceea ce cred oamenii despre mine. Mă privesc cu ochii inimii* şi îmi

accept!* adevărata valoare !

ALERGIE LA PENE

Oare am devenit alergic la o situaţie sau la o persoană, care îmi dă impresia că sunt

"ţintuit de pământ" şi nu "îmi pot lua zborul" pentru a fi mai liber şi mai fericit? în

acest caz, este foarte posibil să simt o furie legată de faptul că am sentimentul de a

fi prins într-o situaţie oarecare şi libertatea pe care o caut, pentru a fi fericit. Poate

am trăit o situaţie în care m-am simţit furat, înşelat şi am fost foarte iritat.

Accept],* faptul că universal se ocupă de mine şi îmi oferă tot ceea ce am nevoie

pentru a fi fericit.

ALERGIE LA PEŞTI SAU FRUCTE DE MARE

în limba franceză există expresia "a fi peşte", adică a fi o persoană care poate fi

păcălită, înşelată foarte uşor. 0 astfel de alergie, la peşte, poate indica sentimentul

meu de frustrare faţă de o situaţie sau mai multe situaţii, în care am fost naiv.

Accepţi* să mă poziţionez şi să conştientizez faptul că viaţa este formată dintro serie de experienţe din care avem ceva de învăţat. Dacă îmi voi dezvolta mai mult

încrederea în mine şi simţul responsabilităţii, sentimentul acesta se va diminua şi

astfel, va dispărea şi alergia.

29. ALERGIE LA PISICI

Pisica este un animal mult mai sensibil la ceea ce este invizibil majorităţii

oamenilor. Pisica reprezintă senzualitatea şi tandreţea. Este posibil ca, o alergie la

pisici să aibă o legătură cu acel aspect al personalităţii mele care poate "simţi"

lucrurile (latura feminină sau latura masculină), fără să fie nevoie de doVezi:

concrete. Pot să am o intoleranţă deoarece nu am probe (pe plan raţional). Pisica

simbolizează latura sexuală feminină şi toate calităţile feminine, precum blândeţea,

şarmul şi tandreţea. Trăiesc o anumită dualitate între nevoia de a primi, de

exemplu, tandreţe şi frica mea faţă de aceasta. Există o angoasă cu privire la

sexualitate, care poate proveni din noţiunea de interdicţie, de culpabilitate şi chiar

de moarte.

Este nevoie să accept].* aceste aspecte pe care probabil refuz să le manifest.

NOTĂ: Sensibilitatea felina se explică prin faptul că, morfologia pisicii are un sistem nervos situat

mai ales la periferia corpului, spre deosebire de om, la care sistemul nervos este situat mai mult

în interiorul corpului. Această structură particulară o face pe pisică mai sensibilă la vibraţiile şi la

energiile speciale ale oamenilor sau ale locurilor sau, altfel spus, la ceea ce degajă o persoană

sau un loc .

ALERGIE LA PRAF

Deoarece praful este legat de murdărie, de impurităţi, în cazul în care sunt

alergic la praf, trăiesc o nesiguranţă faţă de anumite aspecte din viaţa mea pe

care le consider "murdare sau impure" şi este posibil ca această frică să se

manifeste pe plan sexual. Dacă sunt alergic la praf, înseamnă că trebuie să mă

ocup mai mult de respectul faţă de mine. Expresia folosită în religie "Te-ai născut

din ţărână şi te vei întoarce în ţărână" exprimă acest sentiment de inutilitate pe

care îl pot simţi în anumite situaţii. Sau expresia "totul este praf şi pulbere"

exprimă, de asemenea, sentimentul de inutilitate pe care îl pot avea faţă de ceea

ce fac, faţă de ceea ce sunt, pe plan psihologic, afectiv (emoţional) sau material.

Am tendinţa de a face orice pentru a fi iubit şi acceptaţi*, deoarece am impresia că

nu sunt destul de bun. Această autocritică îi poate face pe ceilalţi să se îndepărteze

de mine. Chiar dacă nu am niciun simptom fizic legat de alergia la praf, este posibil să fiu o persoană "maniacă cu privire la curăţenie", într-un mod exagerat. Pot

verifica ce parte din mine consideră sexualitatea ca fiind murdară sau să mă întreb

dacă îmi este teamă că ar putea fi murdară.

învăţ să mă valorizez şi să valorizez tot ceea ce fac. învăţ să accepţi* fiecare

aspect şi fiecare parte din corpul meu. îl consider ca pe un întreg. îmi acord timp

pentru a analiza emoţiile ascunse în mine, pentru a mă cunoaşte mai bine şi pentru

a găsi astfel o forţă extraordinară, pentru a-mi trăi viaţa în bucurie şi creativitate.

32. ALERGIA LA SOARE

Soarele este reprezentarea principiului activ şi al energiei Yang. Prin urmare, este

simbolul Tatălui. Dacă sunt alergic la soare, acest lucru indică faptul că, relaţia cu

tatăl meu (atât pe plan fizic, cât şi simbolic) este o sursă de suferinţă pentru mine.

Poate fi vorba despre o relaţie dureroasă, usturătoare, sufocantă şi care a încetat

brusc, la un moment dat. Contactul cu tatăl meu poate a fost întrerupt, alterat sau

a devenit prea sufocant. în orice caz, există un conflict sau o decepţie cauzată de

ceva sau de o persoană de care am fost nevoit să mă despart şi care a provocat o

reacţie dureroasă, pe care nu am ştiut să o gestionez şi care a lăsat urme chiar şi în

prezent, în viaţa mea de adult. Poate există, de asemenea un refuz de a-1 acceptai*

pe Tatăl meu interior ?

Acceptj* să văd ceeea ce mă deranjează şi să mă las atins cu încredere de

căldura soarelui (şi de tatăl meu !). Mă eliberez de emoţiile care erau îngropate în

mine, în adâncul inimii* mele. Soarele este o sursă de lumină, de căldură şi de

viaţă. Aleg să intru în contact cu lumina mea interioară şi mă împac cu trecutul meu, pentru a mă responsabiliza, pentru a mă simţi mai liber şi pentru a străluci şi

a merge mai departe spre propriul meu destin.

ALZHEIMER4

 (boala lui...) Vezi şi: AMNEZIE, SENILITATE

Această boală determină o degenerare a celulelor creierului, care se manifestă prin

pierderea treptată a facultăţilor intelectuale, ajungând până la demenţă (nebunie).

Este o boală a epocii moderne, caracterizată mai ales de dorinţa de a sfârşi cu viaţa,

de a termina, o dată pentru totdeauna, de a părăsi această lume sau de a evada din

realitate, din cauza unei incapacităţi cronice de a face faţă realităţii sau de a depăşi

provocările vieţii, deoarece îmi este frică şi mă simt rău. Sunt insensibil la cei din jurul

meu şi la emoţiile mele interioare. "Sunt ameţit, greoi" şi viaţa mi se pare mai grea şi

moartea mai acceptabilăi*. îmi este teamă ' sau am impresia că nu mai sunt iubit, că

am uitat cine sunt. Am suferit atât de mult, încât nu mai vreau să simt nimic. Nu am

impresia că am fost recunoscut în viaţă (mai ales de către mama mea) şi astfel nu îi

recunosc nici eu pe ceilalţi.

Alzheimer (Alois): neuropatolog german care a descris, în  anul 1906, aceste alterări ale

creierului, în cazul unei persoane afectate de demenţă (nebunie)

Boala lui Alzheimer determină o degenerare a memoriei, o stare de confuzie

mentală şi incapacitatea de a mă exprima clar, violenţă, unele forme de

nerecunoaştere a mediului din jur, de inconştienţă, chiar un comportament inocent,

apropiat de cel al copiilor. Disperarea, iritabilitatea, starea de rău, mă determină să

mă închid în mine însumi şi să trăiesc într-un "glob" al meu. Mă las să mor, încet. Mă

despart uşor de restul lumii. Această boală indică faptul că nu mai vreau să trăiesc,

fug de o situaţie care mă sperie, mă irită sau mă răneşte, deoarece mă simt

abandonat. Fug de lumea adultă, prin pierderea memoriei recente şi mă întorc la

amintirile din trecut. Este o situaţie gravă, la prima vedere, deoarece pot fi

inconştient pentru mult timp. Ceilalţi mă văd ca pe o persoană normală şi echilibrată,

dar observă că mă închid în mine din disperare, din furie şi frustrare, devenind

insensibil la lumea din jurul meu. Refuz să simt ceea ce se întâmplă în jurul meu sau

în mine; prefer să mă las dus de curent. Am o mare dificultate de a renunţa la ideile

vechi, care pot fi atât de multe în memoria mea ! Iar pentru că, atenţia mea este

concentrată mai mult pe trecut decât pe prezent, memoria de scurtă durată este

foarte afectată şi se atrofiază, nu mai aduce nimic nou sau creativ. Consecinţa:

memoria se uzează cu lucrurile vechi, în loc să genereze lucruri noi şi proaspete.

Această boală afectează în general persoanele în vârstă, mai ales după vârsta de

pensionare. Este momentul în care trec de la o condiţie în care sunt productiv, am

putere şi responsabilitate, la o viaţă în care mă simt inutil, neputincios şi dependent,

pe plan emoţional, fizic şi material. Mi-ar plăcea atât de mult să dau timpul înapoi!

"Când eram copil, nu îmi era frică de moarte, nici de viitor sau de responsabilităţile

mele... îmi era atât de bine !" Din punct de vedere medical, factorii emoţionali şi

mentali, precum şi cei corporali care le corespund (lichide, sânge, ţesuturi, oase) sunt

implicaţi în manifestarea bolii. Când sângele nu ajunge în anumite părţi ale corpului,

apare un fel de traumatism mental. Au loc reacţii foarte violente la nivelul creierului.

Poate fi vorba de o retragere a fluxului sanguin din anumite zone ale creierului. Este

posibil să existe o frică imensă de toate aspectele bătrâneţii sau de apropierea morţii,

ceea ce duce la o întoarcere, inconştientă, spre un comportament de copil, pentru a

ascunde astfel prezentul, trecutul şi viitorul şi pentru a le ignora. Corpul meu, atacat de degenerarea celulelor creierului, mă pregăteşte, inconştient, pentru momentul în

care "va trebui să plec", să mor. Acest lucru se manifestă printr-un comportament

infantil, în care îmi permit să trăiesc şi să îmi "împlinesc" toate fantasmele şi

fanteziile. într-o astfel de experienţă, sunt necesare iubirea şi susţinerea.

Accept],* să trăiesc în prezent şi să las la o parte trecutul, să încep să mă ocup de mine.

AMIGDALE — AMIGDALITĂ Vezişi: GÂT, INFECŢII

Amigdalele al căror nume vine de la migdale, fac parte din sistemul limfatic, deci

din sistemul imunitar al corpului şi se definesc ca nişte filtre care controlează tot ceea ce circulă la nivelul gâtului (simbol al creativităţii, al comunicării). Păstrează doar

ceea ce este bun pentru mine şi resping ceea ce este nociv. Atunci când sunt

inflamate, am o dificultate de a înghiţi şi risc să mă sufoc. îmi refulez emoţiile şi

"îmi sufoc" creativitatea. Există o situaţie care mă sufocă, prin care îmi refulez

sentimentele de furie şi de frustrare. O amigdalită (-ită=furie) se manifestă în

general atunci când realitatea pe care "o înghit" mă irită puternic astfel încât

filtrele mele (amigdalele) nu pot reţine totul şi devin roşii din cauza furiei, faţă de

ceea ce se va întâmpla, faţă de revolta pe care o trăiesc. Poate fi vorba despre o

frică de a nu putea realiza un scop sau de a nu realiza ceva important pentru mine,

din cauza lipsei de timp sau a posibilităţilor. Din această cauză mă agăţ puternic de

cineva. Am impresia că mă aflu pe punctul de a atinge un obiectiv care îmi este

drag (un loc de muncă, un partener, o maşină etc.) dar îmi scapă ceva şi trebuie să

mă opresc sau nu mă pot bucura de acea situaţie decât în parte, ceea ce este

foarte greu de "înghiţit" pentru mine. Am un conflict interior "sufocat", neexprimat.

Este un blocaj, o închidere a acestei căi de comunicare. Mă simt neputincios, blocat,

prizonier. Aş vrea să ţip cu toată forţa! Sau poate am impresia că există o situaţie

care trece pe lângă mine ? Mă revolt faţă de o persoană apropiată (din familie, de la

şcoală, de la muncă). Poate fi vorba despre o relaţie amicală, în care am impresia

că nu pot conta cu adevărat pe prietenii mei. Dacă sunt copil, pot suferi destul de

des de amigdalită, deoarece încă nu sunt destul de conştient de ceea ce se

întâmplă sau nu pot controla evenimentele. Sunt frustrat din cauza a ceea ce

trebuie "să înghit" în viaţa mea. Sunt foarte vulnerabil şi mă întreb cum mă pot

proteja de toate lucrurile din exterior, care mă asaltează. Mă simt atacat şi vreau să

mă apăr, dar am o dificultate de exprimare. Cum pot face faţă lucrurilor care mi se

oferă în viaţă şi cum pot alege ceea ce este în armonie cu mine însumi ? Când sunt copil am mult mai puţină experienţă şi mai puţine resurse decât adulţii, deci pot fi

mai uşor afectat de amigdalită. Am impresia că părinţii mei nu se mai ocupă de

mine, că nu profit destul de prezenţa lor. Deoarece amigdalele reprezintă faptul de

a exprima, de a-mi exterioriza esenţa profundă, indiferent ce vârstă am, amigdalele

mele reacţionează, la neîncrederea mea, la disperarea mea, mai ales atunci când

am încredere mai mult în ceilalţi pentru a îndeplini sau crea anumite lucruri. Este

posibil, să vreau cu disperare să îi reunesc pe părinţii mei, despărţiţi. Şi un vis de

copil pare tot mai inaccesibil.

Accept 1* lucrurile aşa cum sunt, analizez situaţiile care mă deranjează, cu

calm şi seninătate. Este uşor să îi învăţăm pe copii această atitudine, cei care sunt

pregătiţi pentru acest lucru. Este important de reţinut că, ablaţia amigdalelor

simbolizează acceptarea de a "înghiţi" realitatea fără ca aceasta să fie filtrată sau

cenzurată (protejată) în prealabil. înseamnă o absenţă a protecţiei. Trebuie să

tratez această situaţie într-un mod diferit, care va fi mai armonios pentru mine.

Trebuie să învăţ să mă descopăr, să fiu eu însumi şi să am încredere totală în mine.

AMNEZIE Vezi şi: MEMORIE [PIERDEREA MEMORIEI]

Amnezia reprezintă pierderea memoriei, parţială sau totală, atât a informaţiilor

dobândite în trecut, cât şi a celor din prezent. Amnezia poate fi comparată cu boala

lui Alzheimer, în mai multe aspecte. Persoana amnezică suferă foarte tare de

prezentul din viaţa sa. Dorinţa de a fugi şi de a "pleca" este atât de mare (indiferent

de situaţia trăită) încât mă închid în mine însumi din cauza durerii, a furiei, a

incapacităţii sau a disperării şi devin insensibil faţă de aproape orice. Devenind

amnezic, nu mai sunt responsabil de mine însumi, deoarece mă separ de conştientul

meu.îmi las viaţa în mâinile altcuiva. Am impresia că astfel, nu voi putea fi judecat

sau condamnat.

Evadez, sunt ameţit sau devin insensibil faţă de o persoană sau o situaţie. Refuz să

trăiesc situaţii şi experienţe din viaţa de zi cu zi, indiferent de intensitatea

acestora. Durerea interioară este proporţională cu intensitatea amneziei, fie că

este parţială (ştergerea parţială a imaginilor foarte dureroase din copilărie) sau

totală (tentativă inconştientă de a avea o viaţă nouă şi o nouă dorinţă de a trăi,

deoarece nu mai pot trăi viaţa de dinainte!) Ruşinea şi culpabilitatea se pot

manifesta, indiferent de motiv. încerc să ignor mai multe lucruri, printre care

familia mea şi alte situaţii dificile. Sunt mai mult sau mai puţin separat de situaţia

prezentă. Amnezia se manifestă în momentul în care am impresia că duc o povară

prea mare pe umeri, că sunt supraîncărcat în sarcinile mele şi există un pericol

foarte mare. Nu mai ştiu încotro să merg şi am impresia că pot "izbucni" în orice

moment. Pot trăi o amnezie parţială legată de o situaţie dificilă, pe care prefer să

o uit, pentru a nu fi nevoit să reintru în contact cu emoţii dureroase, precum

separarea de o fiinţă dragă. Procesul de acceptare],* şi de integrare este foarte

important, deoarece fenomenul de mascare a anumitor experienţe de către

mental, poate să îmi joace feste, în experienţele viitoare. Este posibil'să trăiesc

unele experienţe, fără să ştiu sau să înţeleg de ce mise întâmplă !

Accept],* conştientizarea a ceea ce sunt, în ficare zi şi a ceea ce am de rezolvat în viaţă pentru a-mi redobândi contactul cu adevăratul meu Eu superior.

41. AMORŢEALĂ

Amorţeala se caracterizează printr-o stare de insensibilitate, greutate, furnicături,

care apare la un membru, iar uneori acesta nu poate fi mişcat. Amorţeala fizică

este efectul unei amorţeli mentale. Sufăr, sunt rănit. îmi este atât de rău încât am

hotărât să nu mai simt, să nu mai las energia să circule. îmi amorţesc

sentimentele. Mă retrag deoarece o parte din mine este rănită şi nu vreau să o

mai simt: astfel devin mai puţin sensibil. Devin inactiv faţă de ceea ce se întâmplă

în jurul meu. îmi este teamă că voi fi păcălit. Este vorba despre o "moarte" parţială

pentru a evita suferinţa. Aceste răni pot fi prezente încă din copilărie şi s-au

agravat de-a lungul timpului, iar acum le port ca pe o povară. Nu am învăţat să mă

iubesc şi sunt închis faţă de iubire în loc să împărtăşesc această iubire şi compasiunea mea. Este o formă de fugă. Poate însemna o răceală interioară, o

dorinţă de a reţine iubirea, o lipsă de dinamism. Deoarece am impresia că nu

am putere asupra mea însumi, am tendinţa de a-i controla pe ceilalţi, de a-i

reţine. Se întâmplă des ca, de-a lungul anilor, ambiţiile şi visele pe care le aveam

în copilărie să dispară sau aleg să le "amorţesc" şi îmi pierd speranţa că le voi

realiza vreodată. Mă pun într-o situaţie de letargie. Totuşi, aceste vise sunt încă

prezente şi acum sunt într-o perioadă în care reanalizez totul, visele pot reapărea

să mă bântuie, deoarece au rămas neîmplinite. Chiar dacă la nivel inconştient, nu

vreau să intru în contact cu ele pentru a evita să retrăiesc durerea legată de

faptul că a trebuie să renunţ la ele. Amorţeala îmi arată faptul că aceste vise

sunt în continuare vii şi mai este încă timp să le realizez, pentru a da un nou sens

vieţii mele. Partea corpului afectată, precum şi jumătatea (stângă sau dreaptă)

mă ajută să identific la ce nivel se află rana.

Accepţi* să îmi regăsesc spontaneitatea faţă de viaţă, accepţi* să redescopăr în

mine mai multă iubire, dinamism şi entuziasm faţă de viaţă. Astfel îmi voi

îmbunătăţi calitatea vieţii în această lume. Accepţi*, aici Şi acum, să învăţ să mă

iubesc mai mult şi să fiu deschis faţă de iubire, în loc să reţin această iubire şi

compasiunea mea. Ridic bariera pe care o instalasem de atât de mult timp. Cu cât

învăţ mai mult să mă iubesc, cu atât voi învăţa mai repede că există o recompensă:

primesc dragoste şi prietenie. Această seninătate pe care o căutam dintotdeauna,

în exterior există acum în mine şi o pot comunica şi celorlalţi.

42. AMPUTARE Vezi şi: AUTOMUTILARE

Amputarea reprezintă ablaţia unui membru, a unui segment sau a unei părţi a

corpului (limbă, sân, penis). Amputarea totală sau parţială a unui membru, fie din

cauza unui accident, fie din motive medicale (cangrenă, tumoră) are legătură cu o

culpabilitate puternică, cu privire la un aspect din viaţa mea. Vreau ca acea situaţie să dispară din viaţa mea, pentru totdeauna. Dar în Ioc ca situaţia să

dispară, va fi tăiată acea parte a corpului meu, care îi corespunde. Toate acestea au

loc la nivel inconştient. Dacă, de exemplu, îmi este amputat piciorul stâng, acest

lucru indică faptul că, frica sau culpabilitatea mea este atât de mare, încât prefer

"să mor", să nu mai merg în direcţia pe care merge viaţa mea afectivă; piciorul

drept, se referă la culpabilitatea mea faţă de responsabilităţi etc. Dacă nu am

acceptaţi* această amputare, apare o durere amoţională (durerea membrului

fantomă). Mă întreb care este teama care mă împiedică să reiau contactul cu

realitatea. Chiar înainte de amputare aveam un sentiment de neputinţă, de

dependenţă. Poate chiar mă simţeam infirm, într-un anumit aspect , fizic, în viaţa

mea sau în relaţiile mele interpersonale. Această infirmitate psihologică şi

emoţională s-a transpus în corpul meu fizic. în cazul în care trăiesc o astfel de

situaţie, o amputare, este important să îmi amintesc că, corpul meu energetic, nu

este amputat, pentru a rămâne deschis Ia aspectul metafizic pe care îl reprezintă

partea amputată. Astfel, dacă am avut piciorul drept amputat, pot prin iubire, prin înţelegere şi integrare, să am o conştientizare a ceea ce am de făcut pentru a merge mai departe înainte, ca şi cum aş avea în continuare piciorul

amputat

Accept!* să fac să dispară orice culpabilitate, ştiind că fac întotdeauna tot posibilul.

Mă reconciliez cu mine însumi şi învăţ să apreciez ceea ce sunt Oricare ar fi condiţiile,

aleg să înaintez în ritmul meu şi apreciez ceea ce este frumos şi bun în viaţă.

43. ANCHILOZA (stare de...) Vezi şi: ARTICULApi [ÎN GENERAL], PARALIZIE [ÎN

GENERAL]

Anchiloza este o stare caracterizată prin limitarea, de obicei, temporară a mişcărilor

uneia sau mai multor articulaţii. Anchiloza este parţială, dar poate fi şi totală, dacă

devin complet inactiv; este primul pas sper o incapacitate motrice, un fel de paralizie a

gândurilor. Trebuie să conştientizez responsabilitatea pe care trebuie să mi-o asum

dacă decid să rămân imobil, sa nu mai fac nimic, să nu mă mai mişc deloc. Care este

frica mea ? îmi este frică de necunoscut, de ceea ce mă aşteaptă, de ceva nou pentru

mine, ceva ce mă deranjează? Sau este vorba despre ceva ce nu am chef deloc să fac

? în cine sau în ce nu îndrăznesc să am încredere ? Pot să verific semnificaţia părţii

corpului afectate, pentru a avea mai multe informaţii despre cauza anchilozei. Dacă, de

exemplu, aceasta apare la braţ, acest lucru înseamnă că mă aflu într-o stare în care refuz noile experienţe ale vieţii ? Am sentimentul că sunt mutilat ? îmi vine să omor pe

cineva ? Dacă este vorba despre umăr, mă întreb dacă viaţa mi se pare grea; sau că

cineva sau ceva este o povară pentru mine ? Singurătatea sau nevoia de a face faţă

necunoscutului îmi blochează gândurile? Dacă este vorba despre picior, mă întreb care

este direcţia pe care nu vreau să merg şi faţă de care "înţepenesc" ? Când este afectat

întreg corpul, sunt înţepenit faţă de ceva sau de cineva: este vorba despre o formă de

fugă. Sunt conştient de faptul că acumulez energie în acea parte a corpului şi că,

inconştient, am o angoasă. Vreau să rămân pe poziţie şi îmi este greu să îmi schimb

părerea.

Accept].* că a sosit momentul să merg înainte ! începând de acum, sunt

conştient de greşelile mele (sau mai degrabă, de responsabilităţile mele] şi de

experienţele vieţii şi le recunosc. Mă predau şi accepţi* să recapăt mişcarea pe care

am oprit-o temporar şi îmi mobilizez din nou gândurile, cu deschidere. De acum

înainte voi avea un spirit creator.

44. ANDROPAUZĂ Vezi şi: PROSTATĂ / [ÎN GENERAL]/[AFECŢIUNIALE...] Andropauza,

care afectează bărbaţii, corespunde menopauzei femeilor, chiar dacă nu există şi

schimbările hormonale ale acesteia. Toată nesiguranţa cu privire la bătrâneţe, la

capacitatea sexuală, la sentimentul de inutilitate, se manifestă în interior şi pe plan

fizic, prin afecţiuni la organele genitale (mai ales la prostată] şi cu privire la unul sau

mai multe aspecte masculine. Am ajuns într-o etapă din viaţa mea, în care pot să mă

odihnesc, să fac o pauză şi să îmi schimb priorităţile.

în loc să mă resping, ca bărbat, accepţi* să îmi ocup locul în univers, în

armonie cu fiecare aspect al personalităţii mele, atât cu latura feminină cât şi cu

cea masculină. Am dreptul să îmi acord mai mult timp pentru mine; voi fi şi mai

eficient la muncă sau în activităţile mele.

45. ANEMIE Vezi: SÂNGE—ANEMIE

46. ANEVRISM (arterial) Vezi şi: SÂNGE—HEMORAGIE

Un anevrism este o slăbire a peretelui arterial, care determină o dilatare existând

riscul unei hemoragii prin ruperea vaselor de sânge. O astfel de afecţiune poate

apărea atunci când trăiesc un conflict în familia mea sau cu persoane pe care le

consider ca pe familia mea. Mă simt obligat să fac ceva, dar mă opun din toate

puterile şi trebuie să îmi demonsttrez punctual de vedere, ceea ce constituie o

presiune mare pentru mine. Sunt nervos, risc să "pierd" ceva, ce nu pot controla.

îmi este teamă că voi fi abandonat şi îmi blochez energia, deoarece mă simt

neputincios. Cred că am o viaţă grea şi văd tot ceea ce mi se întâmplă, într-un mod

pesimist şi negativ. îmi pierd energia pe care am risipit-o în vânt. încerc să păstrez

cu price preţ o situaţie, care merge mai mult sau mai puţin bine şi care riscă să se

rupă în orice moment: un loc de muncă, o relaţie afectivă etc. Vasele de sânge se

contractă deoarece nu ţin cont de ritmul meu biologic şi îmi creez un soi de

presiune, care riscă să explodeze. Refuz să merg mai departe cu bucurie şi să las să

circule viaţa. Anevrismul cerebral scoate în evidenţă cât de diferite sunt uneori

ideile mele şi că trebuie să mă apăr pentru a le proteja, deoarece există o mare

neînţelegere în jurul meu. Este posibil să am un sentiment de neînţelegre şi în urma

unei rupturi, pe care am trăit-o (fie am plecat eu, fie a plecat altcineva) şi care m-a

afectat foarte puternic. Anevrismul aortei indică presiunea exercitată asupra mea,

mai ales de către o persoană cu autoritate, pentru a renunţa la ceva, ce eu consider

că îmi aparţine mine.

Anevrismul indică cât de închis pot fi faţă de ideile noi sau de soluţiile noi, care mi

se oferă.

Accept !* să îmi ofer iubire, încetez să mai lupt inutil şi renunţ să mă mai agăţ

de trecut. Accepţi* să mă abandonez, pentru a mă elibera. învăţ să las să circule

mişcarea vieţii, îmi regăsesc astfel bucuria de a trăi şi învăţ să trăiesc în prezent.

47. ANGINA (în general) Vezi şi: GÂT [DURERI DE...]

Angina se caracterizează printr-o senzaţie de strângere la nivelul gâtului, din cau2a

unei inflamaţii acute a faringelui. Există ceva ce "nu poate trece", o emoţie blocată,

care mă împiedică să îmi exprim adevăratele nevoi. Am sentimentul că ' având gâtul

strâns (chakra sau centrul de energie al creativităţii şi al exprimării) nu pot exprima

ceea ce trăiesc şi ceea ce simt faţă de ceilalţi şi continui să îmi concentrez inutil

atenţia, pe această credinţă. Trebuie să găsesc cauza care a determinat această credinţă. De obicei, pot să găsesc un răspuns, în 48 de ore înainte de debutul bolii.

Poate apărea o uşoară iritaţie (gâtul inflamat) sau o mică frustrare că nu înghit

normal şi care va persista până când îmi voi schimba

atitudinea şi gândurile. "Nici nu se pune problema să înghit povestea asta", chiar dacă

astfel "voi avea gâtul roşu". Pot fi, de asemenea, gânduri negre şi negative, faţă de

cineva sau faţă de o situaţie. Sau există ceva ce vreau neapărat "să prind": un loc de

muncă, un rezultat şcolar foarte bun, care m-ar ajuta să evit să mă justific, să dau

explicaţii sau care m-ar împiedica să simt moartea care dă târcoale, în jurul meu?

Emoţiile mele neexprimate fierb în mine. Şi când, în sfârşit, reuşesc să mă exprim, mă

simt inconfortabil sau vinovat. Nu îmi acord dreptul de a cere ajutorul celorlalţi.

Indiferent care este cauza acestei boli, accept],* faptul că pot să fiu deschis şi să

redeschid acest canal de comunicare, chiar dacă sensibilitatea mea a fost rănită.

Nevoile mele fundamentale trebuie să fie satisfăcute şi am dreptul să fac acest lucru,

la fel ca ceilalţi. Sunt atent la nevoile mele şi concentrate pe fiinţa mea interioară şi

astfel voi evita acest gen de angina, la nivelul gâtului. Accept],* să cer ajutorul

celorlalţi pentru a-mi deschide inima* şi a primi darurile vieţii.

48. ANGINA PECTORALĂ Vezişi: INIMĂ*/pN GENERAL]/INFARCT[DE MIOCARD]

Cuvântul angină vine de la verbul din latină ANGO, care înseamnă a strânge, a

sufoca, iar cuvântul angor înseamnă opresiune, angoasă. Angina pectorală este o

durere foarte puternică în zona inimii* (centrul de energie al iubirii). Această lipsă

temporară de oxigen, la nivelul muşchilor inimii, determină o mulţime de consecinţe:

insuficienţa debitului sanguin în această zonă, intervenţia chirurgicală etc. Inima

simbolizează motorul sistemului meu. Angina este o angoasă a inimii*. Atunci când

ofer prea multă iubire, cu o atitudine de ataşament, este posibil ca inima să

obosească din cauza acestei concentrări şi să nu mai simtă destulă bucurie 5

 de a trăi

în aceste situaţii (din cauza acestui fapt, se diminuează debitul de sânge). Dacă am

o astfel de angină, este posibil, " să pun prea mult la inimă*" viaţa şi lucrurile pe

care le fac, să mă consum prea mult. Atât neliniştile cât şi bucuriile mele sunt

exagerate: mă-enervez şi mă simt rănit foarte uşor, sunt nemulţumit, mă simt trist sau iritat faţă de o anumită situaţie, care, totuşi nu este chiar atât de gravă cum

cred eu. Am impresia că sunt asaltat, atacat. Este ca şi cum în inima* mea ar fi un

război. Cine este persoana pe care vreau să o strâng puternic în braţe şi căreia

refuz să îi dau drumul ? Atenţia mea este centrată tot timpul pe acea persoană sau

pe cea situaţie. Vreau să fim "uniţi pentru totdeauna", dar acest lucru este imposibil.

în loc să mă detaşez şi să mă las purtat de curentul vieţii, vreau să controlez totul,

vreau să păstrez totul. Este o sarcină grea pentru mine şi am o incertitudine cu

privire la direcţia în care trebuie să merg. Sentimentul de gol sau de pierdere atunci

când, mă abandonez, îmi poate stârni frica. Este foarte dureros dacă păstrez totul în

mine, dacă îmi ascund emoţiile în interior. Este posibil să primesc un prim semnal

din partea corpului meu, după aceste stări: spasme şi o durere ascuţită la inimă*. Inima lansează un semnal de alarmă pentru ca eu să-mi conştientizez

sentimentele şi faptul că, într-un anumit fel, sunt pe cale să mă distrug, prin

gândurile negative, punându-mi în pericol armonia interioară şi având o energie

proastă. în acelaşi timp şi bucuriile mari pot provoca o criză de angină, deoarece în

astfel de moment, centrul de energie al iubirii (inimia*) se deschide mult şi poate

activa suferinţe din trecut şi astfel să provoace criza. Poate fac lucrurile din obligaţie

şi fără bucurie sau plăcere. Astfel, bucuria nu mai circulă. Este ca şi cum mi-aş

concentra atenţia pe ceilalţi (pe fericirea lor şi nefericirea lor) în loc să mă preocupe

mai mult fericirea mea. Ego-ul meu este atât de activ încât s-a separat de restul

fiinţei mele, ceea ce determină un blocaj pe plan emoţional. îmi creşte respectul

faţă de mine, prin faptul că mă preocup mai mult de ceilalţi, aproape toată atenţia

mea este concentrată pe ei. Este principiul iudeo-creştin, al dăruirii din sacrificiu.

"Dăruiţi celorlalţi!" Astfel, devin vulnerabil şi îmi manifest frica de a fi deschis faţă de

ceilalţi. "Nu mai mai atinge nimic, dar încep să am dureri". Am spasme, înţepături la

inimă, extremităţile (mâinile şi picioarele) reci. Corpul meu mă avertizează foarte

serios că există ceva ce nu merge bine (este un avertisment mai uşor de recunoscut

pe plan metafizic decât pe cel fizic). Poate, inconştient, vreau să părăsesc "viaţa de

pe pământ", deoarece mă simt sufocat de grijile mele şi nu ştiu cum să rezolv

situaţia, dar încă nu a venit momentul! Mă simt zdrobit, oprimat şi nu mai vreau să

fac niciun efort. Oare de ce îmi este frică, de fapt ? Este important de observat

faptul că, deoarece angina se manifestă printr-o restricţie a vaselor sanguine,

trebuie să mă întreb dacă eu limitez iubirea oferită de ceilalţi ? Pot accepta uşor

ajutorul care mi se oferă ? Merit tot ceea ce mi se oferă ? Am tendinţa de a controla

ceea ce mi se oferă, neştiind cum aş reacţiona la prea multă iubire şi afecţiune ?

Am tendinţa de a da imediat înapoi ceea ce primesc, neştiind să accept cu inima* darurile primite. Este posibil să am impresia că mi se cere prea mult şi că trebuie să

rezolv problemele tuturor. Din această cauză am o atitudine de dispreţ. Totuşi, toate

aceste situaţii pot proveni din atitudinea mea faţă de mine însumi: pot fi o persoană

competitivă, îmi concentrez toată energia pe mine, cer foarte mult de la mine şi las

la o parte toate dificultăţile afective pe care le am. Inima* mea suferă pentru că nu

îmi exprim emoţiile. Conştientizez faptul că viaţa este un schimb continuu. Dau

atât cât primesc, la fel ca şi contracţia şi dilatarea vaselor de sânge, altfel voi avea

un dezechilibru şi atenţia mea trebuie să se concentreze pe echilibrul acesta

necesar unei vieţi sănătoase. Este un proces fundamental în experienţa umană,

deoarece sunt o fiinţă divină, care trebuie să se exprime în echilibru.

Conştientizarea pe care o am de făcut este aceasta: accept].* să nu mai iau totul

în serios şi să fiu mai deschis ! Este uşor, deoarece nu vreau să mor, ci vreau să

trăiesc, să fiu deschis spre iubire şi să nu mai lupt pentru putere. îmi concentrez

atenţia pe părţile frumoase ale vieţii. învăţ să mă iubesc aşa cum sunt: astfel

energia mea vitală va creşte. Aceştia sunt primii paşi spre o vindecare serioasă a

acestei boli.

Exprim ceea ce trăiesc şi învăţ să mă accept],* aşa cum sunt. Am grijă de mine,

deoarece fericirea mea depinde doar de mine. Trec de la ură şi de Ia ruşine, la iubire. 

Un ultim lucru de realizat este să observ expresiile legate de inimă*, precum: "o inimă

de piatră, o inimă dură, cineva care nu are inimă, lipsit de inimă etc". Fiecare dintre

aceste expresii îmi atrage atenţia că se întâmplă ceva important pentru mine...

49. ANGIOM (în general) Vezi şi: PIELE — ANGIOM PLAN, SÂNGE — CIRCULAŢIE

SANGUINĂ, SISTEM LIMFATIC

Un angîom nu este o tumoră, ci o malformaţie legată de sistemul vascular [vasele

limfatice şi sanguine}. Dat fiind faptul că vasele sunt nişte conducte care transportă

sângele şi limfa în organism, am impresia că viaţa mea nu merge în sensul în care aş

vrea eu. Nu prea ştiu în ce direcţie să merg, mă simt rătăcit, am senzaţia că mi-am

pierdut controlul. Nesiguranţa pune stăpânire pe mine şi mă face să îmi imaginez tot

ce este mai rău, nu mai ştiu cine sunt şi îmi risipesc energia. îmi este teamă să intru în

contact cu emoţiile mele, lucru care blochează circulaţia energiei.

Accept!* să las viaţa să circule în mine şi să mă respect. Accepţi* să primesc

emoţiile şi să mă împac cu ele. Accepţi* în totalitate ceea ce sunt, aleg conştient să

trăiesc fericirea în viaţa de zi cu zi, ştiind că sunt protejat Mă împlinesc cu tot ceea

ce am mai frumos, prin lumină şi iubire.

50. ANGIOM PLAN Vezi: PIELE—PETE DE VIN

51. ANGOASĂ Vezi şi: ANXIETATE CLAUSTROFOBIE

Angoasa se caracterizează printr-o stare de disperare psihică, în care am

sentimentul că sunt limitat, restrâns în spaţiul meu şi, mai ales, sufocat în

dorinţele mele. Mă simt limitat de graniţe care în realitate nu există. "Mă simt prins

într-o capcană". Nu îmi pot exprima furia. Sunt de acord cu faptul că oamenii îmi

invadează spaţiul privat şi acest lucru se manifestă printr-o retragere în mine. îmi

las la o parte nevoile personale pentru a;;fi pe plac celorlalţi, pentru a atrage

iubirea de care am nevoie (chiar dacă există şi alte moduri de a face acest lucru.

Trăiesc o insatisfacţie profundă. Retragerea în mine mă face să îmi amplific emoţiile

şi emotivitatea în general, în detrimentul unui echilibru interior. Deoarece trăiesc

într-o ceaţă, încrederea în mine este zdruncinată, fiind înlocuită de disperare şi de invidie. Simt un anumit pericol, dar nu în pot identifica. îmi este teamă de viitor şi de

eforturile pe care trebuie să le fac pentru a-mi atinge scopurile. Am de făcut o

alegere care mi se pare imposibilă. Nesiguranţa mea are legătură cu faptul că, în loc

să cred în puterea mea interioară, o atribui altcuiva, o persoană pe care o consider

mai elevată, mai realizată decât mine. Vreau ca acea persoană să mă protejeze, ca

şi cum eu aş fi prea slab ca să am grijă de mine însumi. Caut un sens în viaţa mea.

Mă simt la mila unui pericol de moarte, deoarece caut în exterior pe cineva sau ceva

pe care să ma sprijin. Sunt plin de tristeţe şi mă simt prins, legat, comprimat, în

lanţuri chiar. Nu mai am încredere în capacităţile mele. Care ar putea fi situaţia în

care m-am simţit foarte strâns, în copilărie şi pe care acum o reproduc fidel astăsi,

după acelaşi model mental? (angoasa şi claustrofobia se aseamănă prin aceeaşi

senzaţie de a fi imobilizat, strâns).

Pentru corpul meu este ceva natural să împlinească nevoile psihice de bază: nevoia de

aer, pentru a respira şi a trăi, spaţiul dintre mine şi ceilalţi, libertatea de a decide şi de

a discerne ceea ce este bun pentru mine. Dacă, începând de acum, răspund

aşteptărilor mele faţă de viaţă, în primul rând, există şanse să îi las pe ceilalţi să se

ocupe de nevoile lor: astfel, voi fi mai în acord cu ei şi fac acest lucru fără să le invadez

spaţiul vital, pentru că, dacă eu mă simt sufocat, acest lucru se întâmplă pentru că, îi

sufoc, conştient sau nu, pe cei din jurul meu. Angoasa se poate manifesta şi ca o

aşteptare neliniştitoare şi ca o teamă că se va "întâmpla ceva", cu o tensiune difuză,

înspăimântătoare şi adeseori fără nume. Poate fi o tensiune legată de o ameninţare

concretă, neliniştitoare (precum o ameninţare cu moartea, o catastrofă personală, o

sancţiune). De multe ori, este vorba despre o teamă fără un suport real, care poate fi

perceput sau exprimat De aceea, cauzele profunde ale unei angoase pot fi căutate de

multe ori, în copilăria mea, având legătură cu teama de abandon, frica de a pierde

iubirea unei fiinţe dragi şi teama de suferinţă. Când trăiesc o astfel de situaţie,

angoasa reapare la suprafaţă. De fiecare dată când reapare una dintre aceste frici

sau trăiesc o situaţie imaginară sau reală, inconştientul meu o percepe ca pe un

semnal de alarmă: atunci când apare un pericol, angoasa este şi mai puternică. Când

sunt copil, angoasa se manifestă de obicei printr-o frică de întuneric şi tendinţa de a fi

izolat

începând de acum, accepţi* să îmi folosesc discernământul, să îmi manifest

curajul şi încrederea în viaţă pentru a mă respecta şi a le respecta şi celorlalţi spaţiul

vital. Alung din viaţa mea orice remuşcări. Astfel voi vedea "mai clar" şi voi merge

înainte în viaţă, cu mai multă luciditate. îmi dau dreptul să fiu stăpân pe viaţa mea, pe

alegerile mele. Am încredere în mine şi ştiu că viaţa îmi va oferi toate lucrurile de care

am nevoie. Mă aştept la tot ceea ce este mai bun în viaţă şi accepţi* faptul că merit tot

ce e mai bun.

52. ANOREXIE MENTALĂ Vezi şi: APETIT [PIERDEREA APETITULUI...], BULIMIE,

GREUTATE [EXCES DE...]

Anorexia reprezintă refuzul meu, mai mult sau mai puţin sistematic, de a mă

alimenta din cauza respingerii propriei mele imagini corporale; se numeşte anorexie mentală (în limbaj comun, doar termenul anorexie este folosit). Anorexia se

caracterizează printr-o respingere totală a vieţii. Este dezgustul total pentru tot ceea

ce este viu în mine şi care poate intra în corpul meu, pe care îl consider urât, pentru a1 alimenta. Acest sentiment se poate transforma chiar şi 'în ură. Există mai multe

simboluri pentru viaţă: apa, mâncarea, aspectul matern (mama), iubirea, latura

feminină. Este dorinţa arzătoare şi inconştientă de a scăpa din viaţă, de a se detesta

pe sine, de a se respinge, deoarece trăiesc o frică foarte mare faţă de deschiderea

spre viaţa minunată din jurul meu. Mă simt atât de descurajat încât mă întreb ce

anume m-ar mai putea ajuta. îmi doresc, inconştient, "să dispar" pentru a-i deranja cât

mai puţin pe cei din jurul meu. Mă resping tot timpul. Pot ajunge chiar să mă urăsc pe

mine însumi şi astfel, să mă pedepsesc şi să mă autodistrug. îmi este ruşine de mine şi

aş vrea atât dejnult să fiu iubit necondiţionat, aşa cum sunt, nu pentru ceea ce pot realiza. îmi neg propriile nevoi şi aş vrea să trec neobservat. Din această cauză trăiesc

cu secrete şi cu minciuni. Am impresia că pot compensa dacă îmi fac viaţa grea,"dură".

îmi este foarte uşor, dacă am fost tratat cu duritate, în copilărie. Un trecut de

dominare, de reproşuri şi de pedepse, mă va face să mă comport la fel, faţă de mine

însumi. Anorexia şi obezitatea provin amândouă dintr-un sentiment puternic de lipsă

de iubire şi de afecţiune, chiar dacă, pe plan fizic se manifestă complet diferit. Există

mai multe tulburări de alimentaţie care pleacă de la relaţia mamă-copil, în care

există un conflict. Eu, copil fiind, vreau să fug departe de mama mea, care este

adeseori anxioasă şi care vrea cu orice preţ să-şi hrănească copiii. Trăiesc o dualitate

între ataşamentul meu faţă de familia mea şi dorinţa mea de a mă împlini, dualitate

care mă obligă să mă separ de familie. De multe ori, poate fi vorba despre o

constrângere legată de teritoriul meu, pe care am impresia că nu îl am, că l-am

pierdut sau că nu mi se respectă. Acest teritoriu poate fi constituit de lucrurile mele

fizice (haine, jucării, maşină, casă etc), bunurile mele psihice (drepturile mele,

cunoştinţele mele, nevoile mele etc.) sau de oamenii din jurul meu (tatăl meu, mama

mea, prietenii, soţul etc.) Trăiesc o contradicţie în prezent, faţă de ceva sau cineva pe

care nu îl pot evita şi pe care nu îl „diger". Mă pot întreba dacă nu cumva, am

impresia că cineva vrea să mă omoare. Având această frica, nu mai mănânc şi vreau,

inconştient să mor. Am impresia că supravieţuirea mea depinde de capacitatea mea de

a mă separa de ceilalţi. Fiind atât de slab, ceilalţi nu mă vor mai vedea; voi dispărea,

mă voi ascunde pentru a fi în siguranţă. Sau, pur şi simplu, pot respinge imaginea

mamei, mai ales dacă aceasta are un surplus de greutate. Vreau să evit, cu orice preţ,

să îmi las corpul să se dezvolte şi să încep să seamăn cu ea, câtuşi de puţin: astfel,

vreau să îmi ucid propria imagine ! Deşi anorexia apare mai ales în adolescenţă,

aceasta se poate manifesta şi în cazul bebeluşilor şi al copiilor mici. în cazul unui

bebeluş, refuzul de a mânca poate decurge dintr-o problemă în relaţia cu mama lui:

poate fi vorba despre lipsa sânului matern sau a căldurii fizice, care ar trebuie să

însoţească alăptatul, poate din cauza hrănirii artificiale, dozată şi prea rigidă, sau a

unei supraalimentaţii sau sub alimentaţii, produse de respectarea unei curbe a

greutăţii ideale, ignorând ritmul alimentar individual etc. Mama este plină de remuşcări, care, într-un anumit sens, simbolizează moartea. Pentru mine, ca mamă,

este important să respect gusturile şi ritmul copilului şi să încetez să vreau să fiu

mama perfectă şi supraprotectoare. Dacă sunt un copil puţin mai mare şi sunt afectat

de anorexie, aceasta este, de obicei, o formă mai atenuată şi se caracterizează printro "poftă de mâncare scăzută", copilul detestă mesele la ore fixe, are capricii

alimentare, refuză cu încăpăţânare anumite alimente, nu mănâncă tot din farfurie,

vomită des şi mestecă mult timp, aceeaşi înghiţitură. La vârsta aceasta, masa şi

imperativele ei sociale joacă un rol important, deoarece mesele sunt un prilej de

reunire a familiei, sub autoritatea tatălui, în timpul cărora pot apărea diverse reacţii

sau conflicte. Anorexia este în primul rând nevoia mea de a umple un gol interior, cu

hrană afectivă. Am nevoie de iubire şi de acceptare],* necondiţionată, din partea mamei mele interioare. Anorexia, spre deosebire de obezitate, este o

tentativă de a fugi şi de a lăsa să moară de foame golul meu interior, pentru a-1 face

atât de mic, încât să > dispară şi să nu îmi mai ceară nimic. Acesta este unul dintre

motivele pentru care continui să mă consider gras (am o fixaţie mentală pe greutate)

chiar dacă sunt mic şi slab. Altfel spus, continui să îmi consider nevoile emoţionale şi

afective foarte mari şi mă simt depăşit de acestea. Există, în interiorul meu, o luptă

pentru putere, între viaţă şi moarte. Am nevoie de atenţia celorlalţi pentru a mă simţi

viu şi astfel adopt comportamente, atitudini de victimă, prin care mă oblig să îmi

schimb înfăţişarea fizică. Vreau ca ceilalţi să "îmi umple", să îmi împlinească nevoile.

Totuşi, pentru că îmi ofer eu însumi iubirea de care am o nevoie atât de mare, îmi

refuz emoţiile, sensibilitatea, latura mea de copil şi ceilalţi sunt şi eu severi cu mine.

Anorexia poate avea legătură şi sentimentul de a fi pedepsit de viaţă şi de mama,

simbolul matern, care mă împinge spre dorinţă de independenţă şi de individualitate.

Acesta este motivul pentru care resping mâncarea şi pe mama mea, în acelaşi timp,

deoarece am avut senzaţia că autoritatea ei era omiprezentă, când eram copil. Trăiesc

sentimentul de a nu mai controla nimic, cu privire la evenimente şi încerc, într-un mod

exagerat să reiau acel control.

Este posibil să fi trăit o situaţie în care am simţit această lipsă de control sau faţă de

cineva şi am impresia că, singurul lucru asupra căruia pot avea un control total şi care

mă va face să mă simt bine (în aparenţă...) este mâncarea pe care refuz să O'dau

corpului meu. "Nu îmi place modul în care mă iubeşte mama mea şi o detest din cauza

aceasta". Vreau să rămân tânăr (sau tânără), deoarece vreau să mă apropii cât mai mult de o formă de "puritate" fizică şi interioară (de obicei, anorexia apare în perioada

pubertăţii). Este o căutare absolută a tinereţii. Faptul de a deveni prea slab mă face să

nu mai simt plăcerea. Astfel, mă deconectez de toate senzaţiile fizice legate de

senzualitate şi plăcere. Este ca şi cum aş muri, vreau să mă omor. Ca băiat sau fată, în

acest caz, refuz etapele de dezvoltare sexuală, caracteristice vârstei mele, pe care nu

le pot controla, astfel încât, orice tentativă de apropiere sexuală, de descoperire şi de

abandon spre un eventual partener (absenţa maturităţii) sunt aproape inutile. Dacă

trăiesc toate acestea într-un mod profund, există o legătură cu un traumatism

puternic, pe plan sexual, :cu un abuz sau o stare de nesiguranţă afectivă. Este posibil

chiar să mă simt agresat de schimbările care au loc în corpul meu fizic şi "închid uşa"

dorinţelor mele fizice, spirituale sau emoţionale. Primul lucru foarte important pe care

îl am de făcut, pentru îndepărtarea anorexiei este să îmi accept feminitatea (dacă sunt

fată) şi latura intuitivă şi emoţională (dacă sunt băiat). Pot face acest lucru cum vreau

eu, important este să îl fac!

Accept].* o anumită intimitate sexuală şi chiar maternă (trebuie să învăţ să o

iubesc pe mama!). învăţ să îmi iubesc corpul şi să îi iubesc pe ceilalţi! înaintez treptat,

deoarece este o situaţie delicată, în care trebuie să fiu deschis spre iubirea şi spre

frumuseţea din univers. Dacă este nevoie, cer ajutor celorlalţi. 

Şi,mai ales, ramând deschis ia ceea ce îmi oferă viaţa! Acceptarea],* şi iubirea

necondiţionată vor fi cele mai apreciate. Dacă este posibil, fac activităţi fizice (sport

sau altele). Iată o observaţie interesantă: dacă sunt anorexie, pot avea impresia că

sunt prins în nişte inele (în limba franceză anneaux], ca şi cum aş fi într-un mecanism

care mă izolează de restul lumii şi îmi intensifică sentimentul de limitare faţă de viaţă.

Sunt deschis spre orice altă interpretare de genul acesta. Mă vizualizez în timp ce mă

eliberez de acele inele şi le mulţumesc pentru că m-au ajutat, ştiind că acum nu mai

sunt necesare. Vizualizez şi următoare imagine: la fiecare inspiraţie mai multă lumină

intră în mine, pentru a-mi umple sentimentul de gol interior. Aleg viaţa, fără să ţin

cont de ceea ce cred ceilalţi despre mine. îmi ofer iubirea, blândeţea de care am

nevoie, în Ioc să aştept să o primesc de la ceilalţi: astfel voi fi cu adevărat mulţumit şi

voi avea o buAirie interioară I

53. ANTRAX Vezi:PIELE—ANTRAX

54. ANURIE Vezi: RINICHI—ANUME

55. ANUS

Anusul este orificiul rectului, locul prin care las să iasă deşeurile de care nu mai am

nevoie. Pe aici ies conflictele şi resentimentele mele interioare. Problemele care pot

apărea în această zonă, sunt legate de "a reţine ceva sau a da drumul Ia ceva"; de

exemplu, dacă sunt copil şi mă constip, sau îmi murdăresc aşternutul, acest lucru, se

întâmplă, de obicei, pentru a mă răzbuna pe părinţii mei, pe care îi consider autoritari,

manipulatori sau abuzivi. Am impresia că cineva mă murdăreşte! Aici este locul

evacuării celor mai multe toxine din corp. Este o parte ascunsă a corpului, care

corespunde de obicei, laturii mele inconştiente şi care, camuflează uneori sentimente

foarte dure, de violenţă, de furie, de supărare. De exemplu, în cazul în care am trăit o

situaţie în care m-am simţit' abuzat, pe plan sexual, mai ales dacă a existat o

penetrare forţată. A trebuit "să rămân gol", fie în sens propriu (să mă dezbrac), fie în sens figurat (să divulg un secret, să îmi exprim adevăratele emoţii, ceea ce implica un

anumit risc). Există ceva în mine, ce mă revoltă şi aş vrea să scot afară acel lucru,

pentru că nu pot digera ceea ce s-a întâmplat. Mi se pare imposibil să iert şi există o

alianţă (posibil alta, nu cea prin căsătorie) care s-a distrus pentru totdeauna. Am un

conflict de identitate, care mă ustură. Anusul se situează la nivelul bazinului, aproape

de coccis şi de prima chakră sau centru de energie, care face legătura dintre sine şi

univers. Are legătură cu baza energetică a corpului. Anumite frici interioare, stresul şi

emoţiile se evacuează prin acest orificiu. în cazul unei afecţiuni, pot verifica

următoarele situaţii: "Pe cine sau ce încerc să ignor şi reţin în mine ? Până unde mă

pot abandona ? Sunt capabil să mă relaxez şi să las viaţa să mă îndrume ? Sunt

pregătit să trăiesc noi senzaţii ale vieţii ? Faţă de cine sau faţă de ce mă închid ? Pot

avea tendinţa de a-mi reţine emoţiile negative, într-atât încât ajung să mă otrăvească.

Mă pot agăţa de ceva sau de cineva, ceea ce îmi provoacă multă durere interioară.

Trăiesc din complezenţă, când de fapt aş vrea să îmi fac mie pe plac. Problemele care

apar în zona anusului sunt de multe ori în relaţie cu felul în care mă raportez la bani.

Accepţi* să am încredere, în mine, lăsând să iasă afară emoţiile de care nu mai

am nevoie şi înlocuindu-le cu idei noi, cu atitudini pozitive şi proiecte noi!

56. ANUS — ABCES ANAL Vezi şi: ABCES [ÎN GENERAL]

Abcesul este o masă de puroi, provocată de frustrări sau de iritabilitate, cu

privire la o situaţie pe care nu vreau să o las să plece, căreia nu vreau să îi dau

drumul, în cazul unui abces anal. Uneori, chiar dacă mă reţin, fac acest lucru fără să

vreau. Abcesul se va manifesta oricum. Este posibil să fiu furios pe mine însumi,

deoarece nu vreau "să evacuez", să cedez, în faţa unor fixaţii mentale, care îmi

alimentează viaţa în prezent. Pot chiar să simt o nevoie de răzbunare, faţă de o

situaţie din trecut sau faţă de cineva pe care refuz să îl iert. M-am simţit umilit, jignit,

ridiculizat. în viaţa de zi cu zi, manifest această lipsă de a renunţa Ia ceva, prin faptul

că, există obiecte de care nu vreau să mă separ şi care totuşi, nu mai au valoare sau

sunt inutile.

Această afecţiune îmi transmite mesajul că, trebuie să accept!* să am încredere

în viaţă şi în ceea ce este frumos în ea. Am încredere în ceilalţi şi, mai ales, îi iert pe

oamenii din jurul meu. Mă abandonez şi am încredere în viaţă.

57. ANUS — MÂNCĂRIMI ANALE Vezi şi: PIELE— MÂNCÂRIME

Mâncărimile au legătură cu remuşcările sau cu culpabilitatea, faţă de trecutul meu

apropiat. Există ceva ce mă irită sau mă deranjează şi mă simt vinovat legat de ceea

ce trebuie să reţin sau să las să plece. Port o mască şi îmi ascund adevărata

identitate. Regretele mele şi furia mea pot fi cauzate de relaţiile sexuale

nesatisfăcătoare, de un gol de iubire. Analizez anumite evenimente din trecut, pe

care vreau să le evacuez, cu orice preţ.

Este important pentru mine să accept!* să îmi ascult corpul şi să cunosc

satisfacţia în toate aspectele vieţii, deoarece culpabilitatea nu face decât să îmi

înfrâneze evoluţia, fără să îmi aducă niciun beneficiu.

58. ANUS — DURERI ANALE Vezi şi: DURERE

Durerile anale (anita) au legătură cu culpabilitatea. Mă simt rău, deoarece nu mă

consider destul de eficient pentru a-mi realiza dorinţele. Este o formă de

autopedepsire, de iritare, din dorinţa de a mă pedepsi într-un mod care exprimă o

rană interioară, sensibilitatea mea, afectată în urma unui eveniment din trecut, pe

care încă nu l-am acceptat!*. Poate fi vorba despre o culpabilitate (a mea sau a

celorlalţi) trăită în relaţie cu sexualitatea mea. Simt o , disperare puternică, care mă

poate determina să pierd sânge şi, uneori să am o hemoragie. îmi impun o pedeapsă

de mult timp şi mă retrag în mine însumi. Pot accepta!* să devin mai responsabil de

dorinţele mele, să nu mă mai devalorizez în ceea ce sunt, să nu mă mai împiedic să

trăiesc şi să nu mă mai pedepsesc inutil.

Aş putea să nu mă mai simt inconfortabil şi să o iau de la început, acceptându-mi!

* experienţele trecute, prezente şi viitoare şi astfel, să înaintez mai mult în viaţă. Nu

mă mai distrug şi accept].* să văd toată frumuseţea pe care o manifest. Trăiesc pentru mine, în loc să acţionez tot timpul, în funcţie de dorinţele şi aşteptările

celorlalţi.

59. ANUS — FISURI ANALE

Fisurile anale sunt crăpături superficiale, care determină sângerarea la nivelul

anusului, ceea ce simbolizează o pierdere a bucuriei de a trăi, în legătură cu o

situaţie pe care trebuie să o schimb. Dacă simt o tristeţe puternică, verific ce

anume provoacă această tristeţe şi accepţi* schimbările din viaţa mea. Mă simt slab

şi vreau să mă protejez de lumea exterioară. Vulnerabilitatea mea mă face să

stagnez, să rămân în poziţii bine stabilite. Prefer să rămân în unele situaţii

neplăcute, în loc să îmi asum riscul de a merge înainte, spre necunoscut. Mă simt

dezbinat, într-o situaţie: trebuie să reţin acel lucru sau să îi dau drumul ? Mă agăţ

de ceea ce ştiu. Devin autosuficient, nu mai am nevoie de ajutorul celorlalţi.

Accepţi* sâ spun acum: "destul!" celor care îmi cer prea mult. Nu mai aştept

sprijinul celorlalţi pentru a mă schimba. îmi elimin frustrarea, furia faţă de o

persoană sau un eveniment "care mă ustură" sau faţă de care mă simt "cu fundul în

două luntrii". îmi redobândesc locul care mi se cuvine. îmi afirm nevoile şi încetez

să mai vreau să fiu pe placul tuturor.

60. ANUS — FISTULE ANALE Vezi şi: FISTULE

O fistulă anală poate fi cauzată de o situaţie pe care o trăiesc şi în care

experimentez o furie, faţă de ceea ce vreau să reţin şi nu reuşesc să păstrez în

mine. Este ca şi cum aş vrea să păstrez vechi deşeuri din trecut (vechi modele de

gândire, emoţii, dorinţe) dar nu reuşesc. Pot chiar să am sentimente de răzbunare

faţă de cineva sau faţă de o situaţie. Reţin emoţii din trecut, care sunt pline de

ranchiună. Afecţiunea care apare este o fistulă, un soi de canal anormal între

organe şi piele. Aceasta indică faptul că nu reuşesc să mă decid între planul fizic şi

cel spiritual, între dorinţe şi detaşare (în sensul larg). Am impresia că nu mă mişc.

Mă închid în lumea mea, în gândurile mele negre, mă simt incapabil să comunic ceea ce simt. Trăiesc o situaţie în care mă simt şi căsătorit şi divorţat şi această

situaţie mă destramă. Aş avea nevoie să mă consult cu cineva, dar prefer să stau

singur, să-mi rumeg suferinţa. Am impresia că am încheiat relaţia, dar nu este totul

rezolvat încă. Trebuie să destram legătura care mă ţine lângă celălalt ? Am

impresia că sunt lucruri care îmi scapă printre degete.

Sunt deschis, Ia nivelul inimii* şi accept i* să golesc de tot aceste "coşuri de

gunoi", plin de idei negre, nesănătoase, aici şi acum. învăţ să comunic liber ceea ce

trăiesc în prezent şi viaţa mea va deveni mult mai veselă şi mai echilibrată.

61. ANXIETATE Vezi şi: ANGOASĂ, NERVI [CRIZĂ DE ...], NERVOZITATE, SÂNGE —

HIPOGUCEMIE

Anxietatea este o frică de necunoscut, care poate semăna cu o angoasă. Se

manifestă prin anumite simptome precum: durere de cap, căldură, crampe,

palpitaţii nervoase, transpiraţie puternică, tensiune, voce puternică, plâns şi chiar insomnii, Dacă sunt anxios, este posibil să am "frisoane de angoasă": un frison

care îmi aminteşte de frica mea. Anxietatea mă face să am o senzaţie de nod în

gât, să îmi pierd stăpânirea de sine şi controlul asupra evenimentelor din viaţa

mea, mă împiedică să îmi folosesc bunul simţ şi discernământul. Pot, de

asemenea, să simt un dezechilibru între lumea fizică, asupra căreia pot avea un

anumit control şi percepţiile mele faţă de o lume imaterială, pentru care nu am

explicaţii sau o înţelegere raţională. Nu mai deţin controlul, ca şi cum aş putea

exploda în orice moment. Am un sentiment de pericol iminent, dar nedefinit. Pot fi

anxios, în orice situaţie: DEVIN LA FEL CA OBIECTUL ATENŢIEI MELE. Dacă atenţia

mea este centrată pe o frică, cu siguranţă voi trăi o stare de anxietate, care poate

avea legătură cu o frică de moarte sau cu ceva ce mi-ar putea aminti de această

frică. Moartea, lucrurile pe care le ignor sau pe care nu le văd, dar care pot exista,

îmi declanşează această frică. Nu am încredere în viaţă.

Chiar dacă îmi este frică de necunoscut şi neg, în mod inconştient, viaţa şi

mecanismele ei, accepţi* să îmi concentrez atenţia pe următoarele aspecte: am

încredere în viaţă şi sunt convins că, ceea ce mi se întâmplă este spre binele meu, în

prezent şi în viitor. Simptomele vor dispărea, la fel şi frica de moarte.

62. APATIE Vezi şi: SÂNGE— ANEMIE/HIPOGUCEMIE/ MONONUCLEOZĂ

Apatia este o formă de insensibilitate sau de indiferenţă. Abandonez lucrurile care mi

se întâmplă în viaţa, devin indiferent şi nu am nicio motivaţie pentru a mă schimba.

Simt o descurajare continuă şi mi-am pierdut orice interes pentru viaţă. Apatia poate

surveni în urma unor evenimente care mă determină să îmi reconsider raţiunea mea

de a fi, pe această lume. Mă revoltă atâta nedreptate. Mă distanţez de lume, pentru a nu suferi din nou. Trăiesc cu angoasa "că mi se va întâmpla din nou" acel lucru. Este posibil să vreau să fug dintr-o situaţie, din lipsă de motivaţie sau de bucurie, sau de

teamă că voi fi dezamăgit. Mă opun şi refuz să văd ceea ce se întâmplă în interiorul

meu şi în jurul meu, ceea ce îmi provoacă un soi de insensibilitate, cu scopul de a mă

proteja. Apatia poate fi legată, de asemenea, de o ură profundă şi de culpabilitate.

Astfel încerc să devin insensibil faţă de fiinţa mea interioară. Sunt ca un robot şi nu

mai am niciun sens în viaţă. Trăiesc conform normelor altora. în acest fel, pot rămâne

deconectat de eul meu profund.

Accepţi* să fiu mai deschis faţă de viaţă şi faţă de noile experienţe plăcute, pe

care le păstrez, pentru a-mi găsi apoi un nou scop în viaţă. Adopt atitudinea pe care o

vreau eu. îmi las inima* să mă îndrume, cu toată spontaneitatea. Astfel, îmi

redescopăr pofta de viaţă şi îmi las simţurile să se bucure de fiecare moment al vieţii.

63. APENDICITĂ Vezi şi: ANEXA III, PERITONITĂ

Apendicita este o inflamaţie a apendicelui ileocecal (din limba latină "caecum=orb"),

situat Ia baza intestinului gros. Această afecţiune provine dintr-o furie legată de o

tensiune sau de o situaţie acută, pe care nu reuşesc să o rezolv, care mă face "să

fierb" pe dinăuntru şi să mă simt rău.

De obicei, este vorba despre o situaţie pe plan afectiv, care îmi dezechilibrează

sensibilitatea şi emoţiile. Frica mea poate să fi declanşat acest eveniment, deoarece

întreţineam gânduri negative şi îmi făceam griji. Simt o luptă interioară, între viaţă şi

moarte. Am o angoasă puternică şi trebuie să fac faţă unei alegeri, pe care îmi este

greu să o fac, din cauza responsabilităţilor care decurg din ea. Prefer să mă refugiez

în muncă sau în diverse activităţi. Mă simt ca închis întrrun sac, pentru că am

sentimentul că sunt oprimat şi simt frică, nesiguranţă, slăbiciune, abandon. Cel

mai adesea, această contrarietate are legătură cu un membru al familiei mele sau

are legătură cu principiile şi ideile referitoare la familie. Poate fi vorba despre o

situaţie cu privire la bani şi, mai ales, la banii de buzunar. Poate trebuia să primesc o

sumă de bani, pe care apoi i-am pierdut imediat. Sau este vorba despre ceva sau cine

pe care aş vrea să "îl adaug" în viaţa mea, dar nu pot din cauza circumstanţelor. De

exemplu, în situaţia în care aş vrea ca partenerul meu să se mute la mine, dar nu am

destul spaţiu pentru amândoi etc. Există o "obstrucţie" în fluxul vieţii şi refulez o

mulţime de emoţii. Sunt pe cale să trec într-o nouă etapă, sunt într-o cotitură a vieţii,

dar îmi este frică de schimbările ce vor urma şi de dependenţa de anumite persoane.

Pot să ajung chiar să mă tem să trăiesc. Nu mai reuşesc să filtrez suficient de bine

noile realităţi, pentru a mă proteja. Nu mai văd nicio soluţie. Am impresia că nu pot

scăpa de ceva. Păstrez ceva în mine, până când apendicele nu mai poate. Am

nevoie să vorbesc despre ceea ce trăiesc, să îmi "golesc sacul", pentru că îmi este

greu să diger ceea ce se întâmplă şi sunt foarte dezamăgit. Mă simt într-un impas şi

consider situaţia respectivă foarte dezagreabilă şi greu de "digerat". îmi este frică de

viaţă şi nu îmi exprim spontaneitatea. Am impresia că, în orice moment, pot fi

agresat, mi se pot "goli buzunarele", atât pe plan material, cât şi la nivelul iubirii. îmi

este greu să elimin aspectele negative din viaţa mea. Simptomele obişnuite pentru

apendicită sunt căldura, roşeaţa din zona inflamaţiei şi durerea, din cauza tensiunii.

Simt o suferinţă puternică atunci când apendicita se transformă în peritonită

(ruperea apendicelui). *

Accept să mă opresc],*, să îmi acord un răgaz şi să trăiesc în funcţie de nevoile

mele, în loc de aşteptările celorlalţi. Las viaţa să îşi urmeze cursul şi accept|Y

situaţiile din existenţa mea, ca pe ceva bun pentru mine. Sunt deschis, la nivelul inimii* şi las la o parte barierele mele, treptat şi în armonie. Mă relaxez şi gust viaţa

din plin.

64. APETIT (exces de...) Vezi şi: BULIMiE, SÂNGE—HIPOGUCEMIE

Mâncarea reprezintă viaţa şi are legătură cu plăcerea şi cu o formă de bucurie de

a trăi. Mâncarea îmi umple o nevoie fizică şi emoţională, iar un exces de mâncare

poate însemna că vreau să compensez, să am mai multă viaţă în mine, pentru că

am nevoie să umplu un gol interior. Este vorba despre o insatisfacţie profundă

faţă de iubire şi de foamea de iubire (ca şi setea de iubire), o nevoie de a

diminua o tensiune sau, pur şi simplu, de a fi ocupat, pentru a nu mă gândi la

problemele mele. îmi judec foarte aspru propriile mele emoţii. Evit să privesc în

interiorul meu şi găsesc în mâncare acel sentiment de libertate şi de satisfacţie de

a-mi împlini toate dorinţele/ oricare ar fi cantitatea absorbită. Acest lucru se poate

întâmpla, când am o hipoglicemie, stare legată de o lipsă de bucurie în viaţă sau de o dorinţă excesivă de dulce (legată de iubire), care indică o nevoie evidentă de

tandreţe şi de afecţiune. în cazul copiilor, nevoile lor afective neîmplinite sunt uşor

de recunoscut: îşi manifestă clar preferinţa pentru dulciuri. Fie că sunt adult, fie că

sunt copil, este vorba despre inima* mea de copil care se simte rănită şi trebuie să

ofer mai multă iubire copiilor mei şi să primesc, la rândul meu, pentru a-mi împlini

nevoile.

Accept!* să conştientizez că, faptul de a mânca mult are legătură directă cu o

formă de recompensă sau de consolare. Sunt deschis pentru a primi energia iubirii

şi a găsi un echilibru, o comunicare veritabilă, o recunoaştere de sine, un schimb

între ceea ce sunt şi nevoile mele. Pofta de mâncare se va echilibra imediat ce voi fi

mai împlinit pe plan emoţional.

65. APETIT (lipsa poftei de mâncare) Vezi şi: ANOREXIE

Dat fiind faptul că, mâncarea este legată de viaţă, pierderea poftei de mâncare

poate fi atribuită unei culpabilităţi (nu merit să trăiesc, îmi este frică, mă protejez) sau

unei pierderi a bucuriei, a motivaţiei faţă de o persoană sau o situaţie. Pierderea

apetitului apare mai ales după pierderea unei fiinţe dragi (în urma unui deces, rupturi,

mutări etc). Mă simt pierdut. Rana mea fiind foarte mare, o păstrez vie şi mă

autodistrug. Pot să acord o atenţie prea mare unei situaţii speciale din viaţa mea şi uit

să mănânc. Refuz să merg mai departe, să am impresii noi şi experienţe interesante,

care să mă înveselească. Emoţiile mele "îmi taie pofta de mâncare". îmi resping dorinţele, pasiunile, curiozitatea, gusturile. Uneori şi apetitul meu sexual se

diminuează. Refuz să absorb, să diger, "să mănânc ceva nou", ceva ce apare în viaţa

mea, deoarece nu îmi convine acel lucru. Cred că ceilalţi mă strivesc sau mă

împiedică să trăiesc. Dar, eu sunt cel care prefer să mă topesc în mulţime sau să fiu

absorbit (uneori de către partenerul meu sau de către unul dintre părinţii mei). Simt

că "mi se ia şi pielea de pe mine". Mă pedepsesc sau mă sacrific, nu cred că merit

ceva mai bun şi vreau să fiu aprobat de ceilalţi.

Accept!* să fiu deschis la nivelul inimii*, faţă de aventură şi viaţă; îmi cresc

respectul de sine şi pot accepta noile impresii (noile gusturi) şi merge mai departe.

Pofta mea de mâncare se va echilibra. Iar pentru că pofta vine mâncând, VIAŢA vine

cu TRĂIND ! Accept!* să mă poziţionez şi să recunosc această pasiune şi aceste

dorinţe din mine, care nu cer decât să fie exteriorizate, mai ales prin intermediul

creativităţii mele.

66. APNEE ÎN SOMN Vezi: RESPIRŢIE [AFECŢIUNILEGATEDE...]

67. APOPLEXIE Vezi: CREIER—APOPLEXIE

68. ARITMIE CARDIACĂ Vezi: INIMA*—ARITMIE CARDIACĂ

69. ARSURI Vezi şi: ACCIDENT, PIELE [ÎN GENERAL]

Arsura, cauzată de diverse surse fizice (căldură, frig etc.) provoacă o leziune a pielii.

Pielea reprezintă limita dintre interior şi exterior, frontiera dintre universul meu

interior şi lumea din jurul meu. Există ceva ce mă arde pe dinăuntru: o profundă

durere, emoţii profunde şi violente refulate (furie, supărare, disperare) şi întorc toate aceste emoţii împotriva mea, sub formă de culpabilitate şi de autopedepsire (arsura).

0 arsură poate implica mai multe părţi ale corpului (carnea, ţesutul moale, lichidele

corpului, uneori şi oasele). O arsură pe plan emoţional sau mental se manifestă fizic

într-un mod foarte agresiv şi puternic. Verific semnificaţia părţii afectate. Dacă am

mâinile arse, este probabil că mă simt vinovat să îndeplinesc ceva, legat de o situaţie

actuală sau pentru că mă încăpăţânez faţă de ceva sau de cineva. Dacă am picioarele

arse, acest lucru are o legătură cu viitorul şi direcţia pe care merg în viaţă. Poate îmi

este teamă să cunosc o persoană nouă sau o situaţie nouă, deşi ard de nerăbdare să

o cunosc, îmi este teamă că proiectele mele se vor risipi. Sau poate, am o dorinţă

arzătoare să fiu cu persoana iubită. Pot să "mă joc cu focul" într-o anumită situaţie

din viaţa mea şi am nevoie să fiu mai atent cu lucrurile pe care le fac sau cu ceea ce

spun. Semnificaţia arsurilor diferă şi în funcţie de cauza acestora. Dacă arsura este

provocată de lichide (apă fierbinte, gaz), aceasta are legătură cu o reacţie emoţională

violentă, în timp ce, o arsură provocată de o substanţă solidă (metale) implică o

"arsură" pe plan mental. Arsurile uşoare îmi arată faptul că trebuie încetinesc ritmul

şi să mă concentrez mai mult pe prezent în loc să îmi risipesc energiile şi atenţia pe

mai multe lucruri deodată. O arsură mai gravă indică emoţii mai violente, destructive.

Mă simt "ars" de cineva sau într-o situaţie, cristalizată în interiorul meu, trecută sau

prezentă. Analize emoţiile care mă ard pe dinăuntru. Mă simt prins, ca şi cum

libertatea mea ar fi îngrădită. îi acuz pe ceilalţi, dar eu sunt cel care are nevoie să mă

responsabilizez şi să mă respect pentru a-i determina şi pe ceilalţi să mă respecte.

Există mai multe tipuri de arsuri, clasificate în funcţie de profunzimea lor. Toate

referirile de dinainte sunt valabile pentru următoarele tipuri de arsuri,' în funcţie de

"profunzimea" acestora. Arsurile de gradul întâi, care afectează partea superficială a

pielii (ca arsurile solare) pot implica o confuzie în situaţiile din viaţa mea. Cele de

gradul doi, au legătură cu suferinţa pe care o trăiesc într-un aspect al vieţii mele, pe

care îl consider important. Arsurile de gradul trei, care afectează toate straturile pielii,

pot afecta un muşchi, un tendon sau un organ. Acestea corespund unei furii şi unei

agresivităţi intense, care îmi străpunge barierele naturale de protecţie fizice şi

psihice. Pe plan fizic, arsurile grave nu mai pot fi recuperate. Totuşi, există calităţile

mele divine (iubire, tandreţe, respect) care mă pot ajuta să integrez experienţa unei arsuri grave.

în loc să văd doar dificultăţile şi problemele din viaţa mea, accept]. Y să văd

iubirea din fiecare situaţie. Iubirea este peste tot şi sunt deschis să o primesc şi să

învăţ din experienţele pe care le trăiesc. Acesta este procesul normal de integrare la

nivelul inimii. Astfel îmi pot vindeca atât rănile interioare, cât şi pe cele exterioare.

70. ARSURI LA STOMAC Vezi: STOMAC—ARSURI LA STOMAC

71. ARTERE Vezi: SÂNGE—ARTERE

72. ARTEIllOSChEKOZAVezişLSÂNGE/ARTERE/CmCULAŢIESANGUINĂ

Arterioscleroză, denumită şi ateroscleroză, este o boală degenerativă care provine

din formarea unor depozite de lipide (grăsimi, asemănătoare cu colesterolul) pe

peretele arterelor cerebrale, coronariene, renale sau ale membrelor inferioare.

Arterioscleroză este şi o boală degenerativă, cauzată de distrugerea fibrelor musculare şi elastice. Ambele formule se manifestă prin întărirea arterelor şi a

arteriolelor, mai ales prin epuizarea şi pierderea elasticităţii peretelui acestora, o

capacitate slăbită de dilatare şi de circulaţie a sângelui, prin creşterea depozitelor

de grăsime, în concluzie, prin mai puţină iubire, exprimată la nivelul inimiiY. Această

stare progresivă se manifestă dacă sunt rigid sau devin inflexibil sau tensionat, cu

privire la comunicare şi la gândurile mele. Este manifestarea unei rezistenţe foarte

puternice şi a unei îngustimi de spirit, psihice şi interioare. Exprimarea şi receptarea

iubirii şi a bucuriei devin limitate şi restrânse.

Prin urmare, există un dezechilibru faţă de a da şi a împărtăşi cu ceilalţi şi faptul de a

primi. Am idei fixe şi foarte rigide, sunt intransigent, rigid, lipsit de compasiune; am

tendinţa de a vedea doar partea întunecată sau negativă a vieţii, îmi refulez,

inconştient, emoţiile şi refuz iubirea, pentru că îmi este frică să mă exprim. Poate că

trăiesc prea mult în conformitate cu principiile şi. cu morala, care mi-au fost transmise

în copilărie, în loc să am propriile mele valori. Rămân prizonier în această stare,

pentru că mă simt în siguranţă. Totuşi, stagnez în loc să evoluez. Deoarece viziunea

mea asupra lucrurilor este limitată de frici şi arterele mele sunt la fel. Mă simt,

sclerozat, cristalizt, Ia fel ca arterele mele. Mă simt închis în mine. în loc să mă las

condus de intuiţia mea, pentru a şti ceea ce este bun pentru mine, mă las îndrumat

de repere exterioare. Poate consider că m-am înşelat şi că m-am judecat prea aspru.

Când şi unde am mai trăit o experienţă traumatizantă, care m-a făcut să detest o

parte din mine, atât de tare încât am negat-o sau m-am simţit respins? Această boală

este legată de o rană afectivă sau de nerecunoaşterea iubirii din viaţa mea. Ce rost

are să văd ce este exccelent pentru mine? De ce să îmi exprim sentimentele ? De ce

să mă implic într-o relaţie, dacă risc să fiu rănit ? Corpul meu îmi arată că este nevoie

de o schimbare în comportamentul meu faţă de viaţă. Conştientizez faptul că în arterele mele se acumulează culpabilitate, supărare, ruşine, regrete, pe care le trăiesc

în fiecare zi.

Dacă acceptj,V să am o atitudine mai deschisă, mai tolerantă şi mai blândă ,

faţă de mine însumi şi de experienţele pe care le trăiesc, procesul de unificare cu eul

meu interior şi cu universul se va manifesta mai mult. îmi recuperez bucuria,

seninătatea şi fexibilitatea, faţă de cei din jurul meu şi mă abandonez unei adevărate

exprimări a iubirii. Oameni din jurul meu vor simţi schimbarea. AcceptJ,V să primesc

ajutor. Trebuie să îmi dezvolt creativitatea pe plan fizic şi material. Viaţa va avea grijă

de mine. Mă exprim liber pentru a evita orice altă acumulare în arterele mele şi îmi

împing limitele pentru a mă angaja din plin în relaţiile mele cu ceilalţi.

73. ARTICULAŢII (în general) Vezi şi: ARTRITĂ—ARTROZĂ O articulaţie este o parte

a corpului unde se reunesc două sau mai multe oase, permiţând o mişcare

adaptată6 anatomiei corpului (se mai numesc şi încheieturi}. Articulaţia

simbolizează uşurinţa, mobilitatea, adaptabilitatea, flexibilitatea şi oferă graţie şi

fluiditate mişcărilor. Toate aceste calităţi simple sunt posibile dacă articulaţia este

în stare perfectă.-Totuşi, articulaţiile au anumite limite. Iar cum oasele reprezintă

forma de energie "cea mai densă", cea mai fundamentală a existenţei, problemele

apărute la articulaţii sunt implicate în toate componentele psihologice ale corpului

(ţesut, sânge etc). O afecţiune la articulaţii indică o rezistenţă, o reţinere, o anumită încremenire în gândurile mele, în acţiunile mele sau în exprimarea emoţiilor, de

obicei refulate. O inflamaţie a articulaţiilor apare dacă îmi este teamă să merg

înainte: devin incapabil să mă mişc, am o dificultate de a schimba direcţia, mă

prefac că sunt detaşat emoţional, nu sunt spontan, ezit sau refuz să mă las purtat

de viaţă şi să am încredere în ea. Furia rezultă din faptul că refuz să îmi exprim

frustrările şi decepţiile. Când mă mişc cu durere şi dificultate, corpul meu exprimă

faptul că, nu vreau să înţeleg (sau să accepţi* să înţeleg] ceva ce îmi limitează

exprimarea de sine. Mă simt închis, prins într-un aspect din viaţa mea. Am o

dificultate de a fi articulat, de a vedea clar în gândurile mele şi a le exprima. Mă

simt lipsit de valoare, deşi am o mulţime de posibilităţi. Durerile articulare indică

faptul că emoţiile şi şocurile au fost suportate mult timp şi devin insuportabile

deoarece au depăşit limita. Aceste dureri exprimă o retragere în sine, lipsa

flexibilităţii (faţă de sine şi faţă de ceilalţi] sau o lipsă de adaptare. Articulaţiile

rigide indică cât de rigid pot fi în modul meu de a gândi, cât de intolerant sunt şi

faptul că ar fi bine să încep să văd viaţa într-o lumină pozitivă.

Trăiesc în funcţie de structurile şi de autoritateaexterioare, în loc să îmi ascult

vocea interioară, care ar trebui să fie autoritatea supremă. Am impresia că port

întrega lume pe umerii mei. Dacă articulaţiile mele cedează, acest lucru indică

faptul că îmi port pică pentru că am spus sau am făcut ceva, deşi nimeni nu mi-a

făcut reproşuri. Dacă apare o degenerescentă a articulaţiei este un semn că mă

retrag în gândurile mele, în latura mea raţională şi mă deconectez astfel de

existenţa aceasta, pe care o refuz.

Plecând de la rigiditatea mea de a înţelege, verific semnificaţia părţii corpului

afectate şi astfel pot activa procesul de acceptarei* a faptului că am ceva de

înţeles din această situaţie. De exemplu, încheieturile mâinii, coatele, umerii sau

mâinile dureroase, indică faptul că trebuie să încetez o acţiune sau o muncă

oarecare. Vreau să mă retrag în mine însumi (coatele] pentru că sunt obosit sau

nu pot face ceea ce am de făcut sau am obosit să fiu cine sunt; nu mai vreau să

fiu responsabil (umerii]. Şoldurile, genunchii şi picioarele (membrele inferioare]

indică o renunţare de a trăi mai departe cu dificultăţile vieţii mele. Este important să nu uit că, concentrarea atenţiei asupra unui singur loc (adică faptul de a-mi fixa

inconştient energia sau emoţia în acel loc) poate cristaliza acea energie şi

imobiliza articulaţia. în acest caz, procesul de acceptarei* Ia nivelul inimii* este

esenţial pentru a integra conştientizarea faţă de această boală şi astfel pentru a

mă elibera. Articulaţia este locul în care se întâlnesc oasele, 0 boală care

afectează acest loc denotă o inflexibilitate faţă de mine însumi sau faţă de o

persoană sau o situaţie. Verificând partea corpului care este afectată, pot găsi

aspectul din viaţa mea faţă de care este important să fiu mai flexibil. Este vorba

despre articulaţiile de la degete, de la mâini sau de la glezne etc. ? Emoţiile şi

şocurile acumulate devin deodată insuportabile şi indică o retragere în sine.

Gândurile dureroase şi obsesiónale se fixează şi se cristalizează într-un punct

precis din corp. Acceptândi* să mă ascult pot să îmi regăsesc astfel adevărata putere şi pot recunoaşte toate calităţile mele. Pot merge mai departe, eVolua, pot

face shimbări care apar în viaţa mea, într-un mod armonios şi fluid.

74. ARTICULAŢII — ENTORSĂ

Entorsele sunt provocate de o leziune a ligamentelor şi a articulaţiilor. Articulaţiile

reprezintă flexibilitatea şi capacitatea mea de a mă adapta diverselor situaţiii din

viaţă. încheietura mâinii şi gleznele exprimă energia, în momentul dinaintea

manifestării sale pe plan fizic. Entorsa indică faptul că îmi pun nişte frâne şi nu vreau

să fac ceea ce mi s-a cerut. Mă opun şi am o nesiguranţă faţă de direcţia pe care

vreau să merg (glezna) sau legat'de ceea ce fac (încheietura mâinii) în prezent sau

ceea ce aş putea face într-o situaţie nouă. Sunt gata pentru orice, pentru a nu ceda,

dar când presiunea devine prea puternică, ligamentele sunt cele care preiau

greutatea şi se pot rupe. Trăiesc o culpabilitate şi vreau să mă pedepsesc deoarece

mă opun acelei situaţii. Am o tensiune mentală, pe care nu o mai suport. Aş vrea să

renunţ. în funcţie de nivelul meu de opoziţie, de încăpăţânare, de furie, de

culpabilitate sau de tensiune mentală, voi avea fíe o entorsă beningnă (o întindere)

în care ligamentele sunt doar tensionate, fie o entorsă gravă, ca în care ligamentele

se rup sau sunt smulse. O entorsă gravă indică faptul că trăiesc o ruptură, o

dezbinare de o persoană sau de o situaţie. Simt că "mi se smulge ceva" şi refuz acest

lucru. Conştientizez ceea ce făceam sau simţeam în momentul în care s-a produs

entorsa. Mă pot întreba: "Sunt pe cale să fac un lucru Ia care ar fi mai bine să renunţ ?

Felul în care tratez o situaţie îmi provoacă o tensiune sau o angoasă reală? Stau pe o

bază instabilă şi nesigură, care mă tulbură pe plan mental? Refuz să îmi dezvălui

fricile cu privire la o persoană sau o situaţie ? Mă sprijin pe r0 bază puternică sau pe

fricile mele ? Sau nu sunt de acord cu justiţia ? Simt că îmi este afectată integritatea

?"

Accepţi* să îmi acord timpul necesar pentru a mă reorienta sau a mă adapta la

schimbările necesare pentru a mă simţi bine aşa cum sunt şi pentru a merge mai

departe. Accepţi* această entorsă, care mă ajută să fac schimbările necesare. Dacă

acceptarea este realizată, vindecarea se va produce repede şi va fi completă. Va dura însă mult mai mult, dacă mă devalorizez şi mă simt inutil deoarece

îmi este greu să merg din cauza entorsei. De aceea, este important să văd această

situaţie (entorsa şi consecinţele ei) într-un mod pozitiv şi constructiv.

75. ARTICULAŢII TEMPORO-MANDIBULARE Vezi: GURĂ [afecţiuni

ale...], MAXILARE [DURERI DE...]

76. ARTRITĂ (în general) Vezi şi: ARTICULAŢII [ÎN GENERAL], INFLAMAŢII

Artrita este inflamaţia unei articulaţii. Aceasta poate afecta oricare dintre părţile

sistemului locomotor. Cea mai răspândită formă de artrită este poliartrita cronică

evolutivă. Aceasta se caracterizează prin inflamaţie, rigiditate musculară şi durere,

care corespunde, pe plan metafizic unei stări de închidere, de critică, de

supărare, de tristeţe sau de furie. Pe plan simbolic, graţia şi libertatea de

mişcare sunt principalele calităţi ale unei articualţii. Când aceasta devine inflexibilă

sau se întăreşte, artrita este asociată cu o formă de rigiditate a gândirii (gânduri

cristalizate), a atitudinilor şi a comportamentelor mele, precum şi a emoţiilor

profunde, pe care ar trebui să le exprim normal şi care se exprimă prin această

boală. Artrita survine atunci când sunt prea inflexibil, prea exigent,

încăpăţânat, intolerant, foarte moralizator, critic sau prea orgolios faţă de

mine însumi, faţă de ceilalţi sau faţă de unele situaţii din viaţa mea. Suferinţa mea

este însoţită, de obicei, de un sentiment de culpabilitate. Mă simt strâmtorat de

sistemul în care trăiesc şi critic autoritatea, care îmi îngrădeşte libertatea. Viaţa este

o luptă continuă, în fiecare moment. Am sentimentul că nu sunt iubit şi apreciat la

adevărata mea valoare, prin urmare simt multă dezamăgire şi supărare, faţă de

viaţă şi sunt prost dispus. îmi exprim un spirit exagerat de raţional. Critic tot timpul,

din orice motiv, pentru că îmi este frică de viaţă şi simt o formă de nesiguranţă

cronică. Mă simt exploatat, fac unele lucruri pentru a fi pe placul celorlalţi, nu din

propria mea voinţă, spun de multe ori "cja", când de fapt aş vrea să spun "nu". Joc

rolul victimei şi îmi convine acest lucru, pentru că astfel pot atrage atenţia celorlalţi.

Mă simt neputincios şi îi fac pe ceilalţi responsabili de "calvarul" meu. Port pică lumii

întregi şi mai ales, celor pe care îi iubesc, dar, în primul rând, îmi port mie pică.

îmi este frică de blândeţea, de tandreţea, de iubirea din mine. Poate am trăit, în

copilărie, un traumatism şi acum îmi refulez emoţiile, fără să recunosc ceea ce s-a

întâmplat, pentru că "am suferit mult şi îmi permit (inconştient) să mă plâng şi să-i

acuz pe alţii, pentru ca ceilalţi să înţeleagă cât de greu mi-a fost". Această formă de manifestare are legătură cu sacrificiul de sine. Artrita poate proveni, de

asemenea, din felul în care mă tratez pe mine sau îi tratez pe ceilalţi, cu privire la

critică. în acelaşi timp, artrita generează un soi de mişcare retrogradă; am impresia

că sunt împins înapoi, pe plan energetic, ca şi cum cineva m-ar îndruma să aleg o

altă direcţie, în loc să merg înainte. Din cauza faptului că, frica mea şi rigiditatea

mea generează emoţii puternice, legate de cauza şi motivul pentru care aleg

anumite direcţii în viaţă, pot avea sentimentul că sunt constrâns, limitat, imobilizat

sau închis. Am o dificultate de a fi flexibil (în atitudinea mea), de a fi flexibil pe plan

mental sau capabil să renunţ. Artrita unei articulaţii, indică faptul că, nu mai

primesc informaţii din ceea ce trăiesc. Artrita de la mâini (degete) mă determină

să mă întreb dacă, "fac cu adevărat ceea ce vreau eu ? Există oameni cu care „nu mai vreau să dau mâna" ? Sunt în stare să fi stăpân pe afacerea mea ?" Mă simt

vinovat, îmi consider viaţa un eşec, deoarece cred că nu o pot controla. Libertatea

mea şi spontaneitatea de a "manevra" ceea ce se întâmplă în univers sunt limitate

de rigiditatea şi de asprimea mea. Mă încăpăţânez ca lucrurile să se petreacă întrun anumit fel şi refuz ajutorul celorlalţi. Mă aflu într-o structură rigidă, pentru că

îmi este frică de necunoscut. Dacă artrita apare la coate, mă întreb "Oare sunt

inflexibil la schimbările de direcţie, pe care Ie fac în viaţa mea ? îi las pe ceilalţi să

fie liberi şi să îşi exprime întreg potenţialul ? Dacă apare la genunchi: "în faţa cui

am impresia că trebuie să îngenunchez, să mă aplec ?" La şolduri: sunt furios

pentru că ceilalţi nu îmi recunosc nevoile. Aş vrea ca ei să răspundă aşteptărilor

mele, fără să fiu nevoit să le cer aceste lucru. Bazinul mă ajută Ia mişcare, iar

atunci când apare o frustrare sau un sentiment de neputinţă, nu mai îndrăznesc să

mă mişc şi blochez circulaţia vieţii în acea zonă.

începând de acum, accept|V să îmi verific adevăratele intenţii faţă de iubire.

Trebuie să îmi schimb modul de a gândi şi să adopt o nouă atitudine faţă de situaţiile

din viaţa mea. Fiind deschis faţă de iubirea, care este omniprezentă şi exprimând-o

într-un mod mai liber, mai sincer, mai liber şi mai spontan, inima* mea va străluci şi

îi voi respecta atât pe ceilalţi cât şi pe mine însumi. Prietenia, înţelegerea şi iertarea

sunt acum la îndemâna mea. Accept|V faptul .că, singura persoană asupra căreia am

putere, sunt eu însumi. Eu sunt creatorul vieţii mele. Ceilalţi doar reflect felul în care

mă tratez eu însumi. Dacă eu am grijă de mine şi ceilalţi vor face la fel.

ARTRITĂ — ARTROZĂ Vezi şi: ARTICULAŢII, OASE

Artroza o afecţiune non inflamatorie şi degenerativă a cartilagiilor, cu afectarea

oaselor. Poate fi localizată sau generalizată, în întreg corpul. Cel mai mult sunt

afectate articulaţiile supuse unor constrângeri mecanice mai mari, precum cele de la

coloana vertebrală (vertebra cervicală, a gâtuluiu), vertebrele lombare (la baza

spatelui), şoldurile, mâinile, genunchii, gleznele. Durerea pe care o produce este de

origine "mecanica" şi non inflamatorie, apare de obicei, după un efort susţinut şi

dispare după repaos (această boală se mai numeşte şi reumatism de uzură). Când

sufăr de artroză, este ca şi cum aş amplifica toate atitudinile, schemele mentale şi

gândurile mele rigide.

Artroza este legată de o rigiditate mentală, de absenţa unei "călduri", în gândurile

mele (frigul şi umiditatea accelerează apariţia artrozei) şi de multe ori, în relaţie cu o

autoritate. Trăiesc o nedreptate şi îi acuz pe ceilalţi, pentru orice, înţepenirea mă

împiedică să mă îndoi, să mă aplec, la fel ca şi în viaţa mea, nu mai vreau să mă

aplec în faţa altora. Am o motivaţie exagerată de a îndeplini unele sarcini, fără să mă

gândesc la odihnă sau la echilibru (mă epuizez, fară să mă întreb dacă fac eforturi

prea mari).

Am impresia că mă supun unei persoane sau unei situaţii, devenită intolerabilă, sau

am o reacţie refulată faţă de o formă de autoritate. Mă simt Snlănţuit, am impresia

că sunt supus unor munci forţate, că sunt obligat să fac unele lucruri de care îmi este

ruşine, deoarece "nu am nicio valoare". Sunt foarte perfecţionist şi mă critic tot

timpul. Sunt aspru cu ceilalţi şi cred că nu mă iubesc. Vreau să nu mai lupt, să

abandonez, să mă retrag, pentru că nu mai pot. Durerea mea este uriaşă pentru că,

mă agăţ de un eveniment sau de o persoană din trecutul meu. îmi este greu să văd

adevărul în faţă şi îmi ascund emoţiile profunde. Uit şi mă privez de plăcere, fiind convins că trebuie să mă ocup de ceilalţi, înainte de a mă ocupa de mine. Sunt foarte

intransigent cu mine însumi. Am o dificultate de a acceptai* schimbările şi noile

oportunităţi care mi se oferă şi care îmi pot să îmi zdruncine vechile credinţe.

încăpăţânarea mea provoacă o tensiune constantă.

Corpul meu îmi vorbeşte şi ar fi bine să îl ascult! Pot integra această boală,

începând cu a acceptai* conştient faptul că trăiesc o furie şi că gândurile mele sunt

rigide. Energia care curge prin mine este fluidă, armonioasă şi în mişcare. Dacă sunt

deschis la nivelul inimii*, las energia să circule şi recunosc că am de făcut nişte

schimbări, pot opri procesul bolii şi îmi pot ameliora sănătatea ! Devin mai flexibil şi îi

accepţi* Pe

 ceilalţi aşa cum sunt, fără să vreau să îi schimb. Astfel îmi voi redobândi

flexibilitatea, la nivelul întregului corp. Decid, începând de acum, că am dreptul la

fericire. Am grijă de mine şi ceilalţi se vor bucura de acest lucru. Trăiesc din plin "aici

şi acum" şi mă aştept la tot ceea ce este mai bun pentru mine.

78. ARTRITA DEGETELOR Vezi: DEGETE—ARTRITĂ

79. ARTRITĂ GUTOASĂ Vezi: GUTĂ

80. ARTRITĂ— POLIARTRITA REUMATOIDĂ

Poliartrita reumatoidă sau cronică evolutivă este o inflamaţie care afectează

mai multe inflamaţii în acelaşi timp. Sistemul imunitar este atât de bolnav încât

începe să se autodistrugă, este afectat foarte puternic ţesutul conjunctiv al

articulaţiilor (colagen) fiind posibil riscul unei infirmităţi generale, însoţite de durere

şi de umflarea articulaţiilor. Această afecţiune indică un atac al propriului meu eu,

atât de puternice sunt emoţiile, ranchiuna şi durerea, care nu pot fi exprimate.

Poliartrita reumatoidă are legătură cu un puternic dispreţ faţă de sine, cu o ură

sau o furie refulată de mult timp, cu o autocritică atât de intensă, încât

afectează energia fundamentală a existenţei mele. Este manifestarea unei critici

foarte puternice, faţă de autoritate sau faţă de ceea ce reprezintă autoritatea pentru

mine: un individ, guvernul etc. Refuz să mă aplec în faţa acelei autorităţi, indiferent

care sunt consecinţele ! Am resentimente faţă de toţi cei care mă deranjează sau îmi fac rău. Mobilitatea mea este limitată şi nu mă pot exprima liber (mai ales cu

privire la direcţiile pe care le aleg) deoarece articulaţiile mele sunt prea dureroase).

Corpul meu devine rigid, la fel şi atitudinile mele. Nu reuşesc să îmi exprim emoţiile

puternice şi am impresia că sunt tot timpul oprimat şi supus. Adopt comportamente

de autosacrificiu şi îmi îngrop emoţiile în mine. Mă sacrific pentru o cauză oarecare.

Am impresia că cineva, "stă tot timpul în spatele meu". Această boală îmi poate

indica o dificultate de a îndeplini anumite gesturi pe care le puteam face altădată,

cu multă dexteritate. Acum, am impresia că sunt mai stângaci, mai neîndemânatic.

Mă devalorizez, cu privire la acea activitate în care excelam şi cred că îmi pierd

dexteritatea, forţa şi precizia. Poliartrita reumatoidă apare frecvent la croitori, de

exemplu, care, după câţiva ani, devin mai lenţi, îşi pierd din abilitate. Şi sportivii

sunt afectaţi frecvent de poliartrita, mai ales din cauza sentimentului de

devalorizare pe care îl au deoarece nu sunt 100% în formă sau când performanţele

lor scad.

Aceste simptome scot în evidenţă cât de mult vreau să mă supradisciplinez, pentru

că sunt extrem de exigent faţă de mine însumi. Nu las loc pentru greşeli. Refuz

bucuriile vieţii. Rigiditatea mea, frustrarea mea şi furia interioară mă fac să strâng

pumnii. Acestea sunt canalizate prin intermediul sportului pe care îl practice. în

momentul în care sunt mai puţin activ sau abandonez cariera sportivă, aceleaşi

frustrări se vor manifesta altfel şi vor declanşa poliartrita. Acelaşi lucru se poate

întâmpla dacă sunt compuîsiv, foarte încăpăţânat, moralist sau am o problemă legată

de putere. Aceasta se manifestă prin tendinţa mea de a vrea să conduc totul, o

tendinţă de care nu îmi dau seama. Am tendinţa să mă sacrific pentru ceilalţi, dorinţă

provenită dintr-o agresiune refulată; dar cât de mult acţionez cu iubire, cu respect

faţă de mine ? Rigiditatea, atât cea fizică cât şi cea interioară se agravează din cauza

acestei obstinaţii profunde de a nu vrea să schimb ceva şi a culpabilităţii, care mă

roade în interior.

învăţ să mă accepţi* cu forţele şi cu slăbiciunile mele. Chiar dacă am impresia că

nu sunt suficient de bun sau sunt mai puţin eficient, observ toată experienţa pe care

am ăcumulat-o de-a lungul anilor. Recunosc că este un câştig preţios, care face din

mine o persoană extraordinară. Deschiderea Ia nivelul inimii* este esenţială şi vreau

să mă eliberez de toate emoţiile care îmi otrăvesc existenţa. începând de acum, îmi

recapăt pe deplin puterea asupra vieţii mele, începând cu faptul de a mă iubi şi de a

mă acceptai* aşa cum sunt. îmi ocup locul cuvenit! Accept i* să adopt noi moduri de

viaţă. îmi reevaluez priorităţile în viaţă şi îmi fixez din nou obiective mai realiste şi în

armonie cu ceea ce iubesc şi învăţ să mă bucur de viaţă

ASTENIE NERVOASĂ VezhBURNOUT

r

Astenia nervoasă este asemănătoare cu «burnout», este o formă de epuizare

energetică şi nervoasă. Totuşi, este diferită de oboseală, care este un fenomen

natural, deoarece nu este cauzată de muncă sau de un efort şi nu dispare neapărat

după odihnă. Când am o astenie, mă simt la capătul puterilor şi energia mea "vitală"

este afectată. Este o suferinţă sufletească, interiorizată de-a lungul vieţii. Astenia se

instalează pe mai multe niveluri (pe plan fizic şi interior); există mai multe stări sau sentimente profunde care apar la suprafaţă: tristeţe, frică, emotivitate crescută,

remuscări faţă de exeperienţe din trecut şi chiar supărare. Refuz viaţa pe care o duc.

Mă simt descurajat şi nu vreau să încep nimic. Chiar dacă astenia, fie că este somatică,

psihică sau reacţională, poate decurge din mai multe cauze, verific ce anume mă

determină să am o astfel de stare.

Accept|V să schimb situaţia, cu condiţia să găsesc cauza profundă care m-a

determinat să îmi "pierd" motivaţia de a fi şi de a face ceva şi să am o atitudine

pasivă, să încerc să evit efortul.

ASTM Vezişi: ALERGII, PLĂMÂNI [AFECŢIUNI LA...], RESPIRAŢIE

Astmul este o afecţiune respiratorie, caracterizată printr-o dificultate de a respira,

care poate duce la sufocare. în timpul unei crize de astm, reacţia sistemului imunitar

faţă de substanţele care produc alergii (alergeni) este atât de puternică încât poate

provoca un blocaj al respiraţiei şi uneori chiar moartea. Am nevoie să accept viaţa

din mine (prin inspiraţie) şi nu reuşesc să dau (prin expiraţie) şi intru în panică

(inspir uşor, dar am probleme de expiraţie). Astfel respiraţia, capacitatea mea de a

respira, devine scăzută şi foarte limitată, deoarece eliberez foarte puţin aer. Am o

angoasă puternică, îmi este teamă de propriile mele forţe şi vreau să fug. Mă ascund

după un titlu, după o diplomă, o organizaţie, o structură, pentru a fi în siguranţă.

Astfel, mă simt sufocat de puterea pe care o atribui celorlalţi, dar este mai bine aşa,

decât să devin autonom şi să îmi asum responsabilităţile. Această situaţie o pot trăi

atât copiii cât şi adulţii. în cazul unui bebelulş care are astm, acesta trăieşte o

angoasă asemănătoare cu cea apărinţilor lui şi care este îngrozitoare. Vibrează

împreună şi copilul se întreabă dacă are forţă să trăiască. Dacă sunt acel bebeluş, aş

vrea să mă salvez, să fiu eliberat de acest pericol care mă pândeşte. Mă

simtheputincios şi trăiesc în funcţie de ceilalţi. Mă agăţ de anumite persoane sau

lucruri, cărora nu vreau să le dau drumul.

Oare mă sufoc de furie sau de agresivitate, pe care refuz să le văd şi simt că "mă

strâng de gât" ? îmi este teamă că îmi lipseşte ceva, mai ales iubirea? Astmul este

legat în primul rând de senzaţia de sufocare. Mă simt "strâns de gât", sufocat faţă

de o persoană dragă sau faţă de o situaţie. Refuz ceea ce se întâmplă în viaţa mea

şi vreau tot timpul altceva. Cu o astfel de atitudine îmi distrug orice sentiment de

libertate. Cred că sunt obligat să fac anumite lucruri şi nu am libertatea de alegere.

Trebuie să fac faţă unei persoane autoritare, care mă împiedică să mă exprim şi îmi

"taie răsuflarea". Nu simt că am libertatea de a-mi ocupa spaţiul şi de a vorbi. Sau

trăiesc într-un mediu plin de dispute, de conflicte, fiind nevoit să mă confrunt, să

înfrunt situaţiile, un mediu care îmi otrăveşte viaţa şi reprezintă o ameninţare

pentru mine. îmi este atât de frică încât "mi se taie respiraţia". Am impresia că

viaţa mea este în plină schimbare. Aş vrea să fiu din nou în pântecele mamei mele, acolo unde aş fi în siguranţă... Totuşi, iubirea, mai ales cea a părinţilor mei, poate fi sufocantă: pot să am impresia că mama mea este prea protectoare şi îmi este

frică de ea sau un tată prea autoritar sau prea "matern". Uneori cred că, pentru a

rămâne în viaţă, nu trebuie neapărat să arăt că sunt viu, ci trebuie să dispar. Aş

vrea să iau ceea ce mi se cuvine, dar în acelaşi timp, este periculos. Folosesc

astmul pentru a atrage iubirea, atenţia sau o formă de dependenţă afectivă.

Astmul, fiind asemănător cu asfixierea şi cu alergia, pot avea sentimentul de a fi

limitat şi îi las pe ceilalţi să îmi invadeze spaţiul vital, sunt foarte influenţat de

puterea celorlalţi, vreau să le fac pe plac, fac lucruri care nu îmi convin, ajungând

chiar să mă sufoc, pentru a exprima o revoltă interioară legată de o anumită

situaţie. Este un mijloc foarte bun de a mă simţi puternic, de a obţine tot ceea ce

vreau, prin manipularea celorlalţi... Nu vreau să îmi văd limitele şi încrederea în

mine este înlocuită de nelinişte şi de angoasă. Nu ştiu cum să mă port cu emoţiile

mele şi mă simt foarte singur. Mă prăbuşesc sub povara responsabilităţilor şi

trebuie să mi le asum, fără ajutorul altcuiva. Este interesant de menţionat faptul

că, studiile ştiinţifice au demonstrat că, crizele de astm la copii se apar de obicei,

în luna septembrie. Este un fapt absolut normal, deoarece eu, copil fiind, mi-am

petrecut toată vara afară, în aer liber, cu prietenii mei. Când mă întorc la şcoală,

totul este ordonat, disciplinat, programat. Mă simt sufocat de tot programul

acesta şi de obligaţiile mele (teme, de exemplu) sau din cauza lucrurilor pe care

nu le mai pot face (de exemplu, să mă culc seara mai târziu). Va trebui să îmi

cunosc bine forţele şi slăbiciunile, pentru a putea trăi în armonie şi a aprecia

viaţa. Ceilalţi sigur vor face totul pentru a mă salva ! când am astm, am imaginea

unei persoane slabe, care cere multă iubire, fără să fie pregătită să dăruiască

iubirea, la fel ca un copil care ţipă ca să i se împlinească nevoile, fără a avea

maturitatea de a fi deschis la aspectul său divin. Viaţa este un schimb

reciproc, echilibrat şi constant între a da şi a primi. Toate acestea au o

legătură cu o frică din trecut, cu un soi de iubire sufocantă, pe care eu am

interpretat-o astfel (de obicei iubirea maternă), cu o tristeţe refulată, din copilăria

mică. Poate fi, de asemenea, o frică legată de prima mea respiraţie, în momentul naşterii mele, când m-am simţit sufocat sau speriat de mama mea (inconştient)

sau de o situaţie asemănătoare. Respiraţia simbolizează independenţa vieţii,

individualitatea, capacitatea de a respira singur. în cazul în care am astm, nu

reuşesc să îmi exprim sentimentul de independenţă, să îmi

, trăiesc propria viaţă; mă simt respins de venirea altcuiva, îmi este greu să mă ocup

de mine şi să mă desprind de părinţii mei (o dependenţă represivă mai ales de

mamă sau de parteneră). Nu concep să mă despart de imaginea aceasta

minunată (mama mea) blândă şi liniştitoare, să mă căsătoresc sau să-i văd

pe părinţii mei divorţaţi, fără ca eu să am o reacţie ! Când manifest o criză de

astm, vreau să îmi urlu disperarea, durerea, neînţelegerea. Dacă sunt în contact

' cu o persoană, o situaţie sau un gând pe care nu le pot tolera deloc ("sunt alergic")

şi faţă de care mă simt incapabil să mă afirm, poate apărea criza de astm. Am o

furie "oarbă", sunt negru de suprare şi astfel apare criza de astm.

Accepţi* să exprim lucrurile care mă sufocă şi să mă poziţionez. Verific dacă

afecţiunea apare în mod regulat şi îmi schimb programarea mentală. Devin responsabil

de viaţa mea şi învăţ să dau cu generozitate, fără să forţez lucrurile. îmi

recunosc calităţile, chiar dacă par puţine şi, mai ales, sunt deschis Ia nivelul inimii* şi

integrez procesul necesar, care corespunde cu adevărat nevoilor mele. Totul va merge

bine, voi fi muţumit şi plin de iubire, de tandreţe şi voi avea o respiraţie normală şi

echilibrată. învăţ să mă iubesc şi să iubesc viaţa. învăţ să am încredere în mine. La

fiecare inspiraţie, mă simt mai susţinut de viaţă şi mai în siguranţă, la fiecare expiraţie,

învăţ să renunţ la control, să mă abandonez şi să las curentul vieţii să curgă. Astfel

învăţ să fiu tot mai expansiv şi îmi ocup locul cuvenit în univers, învăţ să mă iubesc, în

unicitatea mea.

86. ASTMUL BEBELUŞULUI

Astmul bebeluşului este şi mai pronunţat, de cât astmul comun. Nou-născutul se

teme atât de tare de viaţă încât îşi manifestă încă de pe acum refuzul de a trăi în

această lume.

Este bine să îi vorbim cu inima* deschisă, cu gânduri sau cuvinte, pentru a-i

transmite cât de iubit este, cât de apreciat şi că i se vor împlini nevoile.

ATAXIE LUI FRIEDREICH

Ataxia (lipsa de coordonare a mişcărilor] lui Friedreich7 este o boală nervoasă,

caracterizată prin degerescenţa măduvei spinării şi a cerebelului8

. De obicei este

cauzată, de o schemă de gândire a mamei. Este o gândire atât de puternică, încât

fetusul pe care îl port în pântece în timpul sarcinii, o captează şi răspunde acesteia,

necondiţionat (Ia fel ca şi iubirea mamei pentru copilul ei). Ca mamă, îmi doresc

atât de mult să am un copil care să corespundă viselor mele, încât copilul va ajunge

să se simtă complet neputincios să îmi îndeplinească dorinţele. Dacă sunt copil întro astfel de situaţie, îmi este teamă că nu voi putea îndeplini toate "sarcinile" pe

care mama mi le cere şi că nu voi fi la înălţimea aşteptărilor ei. îmi este teamă că

nu am capacitatea fizică potrivită. Simt că libertatea mea este afectată, restrânsă.

Astfel, apare un blocaj în dezvoltarea mea. Vreau să mă izolez de restul lumii. Dacă

sunt mamă, trăiesc într-un ţinut imaginar în care trebuie să îţi păstrezi un anumit

statut social şi nu îmi place dacă este deranjat calmul aparent din acest ţinut.

Oricare ar fi vârsta copilului afectat, este datoria mea să îi explic că am anumite

vise legate de el, pentru că îl iubesc şi vreau tot ce este mai bun pentru el. Oricare

ar fi problemele copilului meu, îl iubesc aşa cum este şi nu este nevoie să devină un

"supererou". 

Accepţi* să îmi restabilesc priorităţile în viaţă, să le aleg pe cele cu adevărat

importante pentru mine. Când copilul este încă în stare intrauterină, îi pot vorbi,

deoarece, chiar şi atunci, aude tot ceea ce îi spun. Dacă este mai mare, vorbesc

cu el şi el va simţi toată iubirea mea pentru el şi astfel va începe procesul de

vindecare. Nimic nu valorează cât iubirea şi iertarea, pentru a restabili armonia

dintre două fiinţe.

89. ATROFIE Vezi şi: MUŞCHI—MIOPATIE

Atrofia este o diminuare a volumului sau a greutăţii unui organ, a unui membru sau a

unui ţesut. Indică faptul că există o mulţime de lucruri pe care mă abţin să le fac, să

Ie exprim sau să le manifest şi pe care nu îndrăznesc să le îndeplinesc. Există o

senzaţie de pierdere sau de diminuare undeva, într-un aspect al vieţii mele, care mă

face vulnerabil. îmi pierd raţiunea de a fi şi nu mai am grijă de mine. Corpul meu

face acelaşi lucru. De ce să mai păstrez un lucru de care nu mai am nevoie sau pe

care nu îl mai folosesc ? îmi sacrific visele din cauza celorlalţi. Mă culpabilizez, pentru

că nu am îndeplinit bine anumite lucruri şi membrele mele pot fi afectate. Sau, mi

seîntâmplă să mă pedepsesc pe mine însumi, deoarece nu mi-am atins scopurile,

care de multe ori sunt irealizabile. Este important să verific semnificaţia părţii din

corp care a fost afectată şi astfel voi obţine mai multe informaţii. De exemplu,

atrofia musculară: devin pasiv, nu mai îndrăznesc să mă mişc, pentru că gesturile pe care le fac sunt "tot timpul" judecate sau trec neobservate.

Accept |* faptul că m-am ascuns în spatele acestei atitudini defetiste, dar acum

depinde doar de mine să mă ridic şi să merg înainte. Nu mă mai devalorizez, îmi

recunosc forţele şi le folosesc. Resping orice critică şi mă concentrez pe calităţile

mele şi pe ceea ce am de făcut, ştiind că sunt tot timpul îndrumat. începând de azi,

ştiu că mă pot descurca singur, în orice situaţie. Am capacitatea şi curajul de a face

faţa, cu încredere şi cu determinare. Mă angajez să îmi respect sufletul şi accepţi* să

devin creatorul vieţii mele.

90. AUTISM

Autismul reprezintă un refuz de a face faţă realităţii fizice din lumea exterioară,

ceea ce determină o formă de retragere în lumea interioară lumea imaginarului şi a

fanteziei.

Fug de o anumită situaţie sau de cei din jurul meu, pentru că sufăr prea mult sau

pentru că sensibilitatea mea este afectată. Suferinţa mea, tristeţea, ranchiuna, fricile

mele sau disperarea mea sunt atât de puternice încât mă deconectez de lumea

fizică. Mă refugiez într-o muţenie care pentru mine reprezintă singurul mod de a mă

refugia, deoarece lumea exterioară mi se pare ostilă şi ameninţătoare. Poate vreau

să elimin una sau mai multe persoane din viaţa mea şi le ignor, mă port ca şi cum nu

ar exista. Faptul că eu m-am înschis în globul meu de sticlă, implica faptul că

primesc mii de informaţii pe zi, care sunt '"adunate" şi păstrate în lumea mea

interioară în Ioc să fie împărtăşite în comunicarea cu alte persoane. Mă simt ca într-o

gaură neagră, care mi se pare fară ieşire. Am impresia că standardele pe care

trebuie să le ating sunt atât de înalte că este mai uşor pentru mine să mă retrag în tăcerea mea decât să fiu nevoit să mă depăşesc tot timpul şi să "dau socoteală" celorlalţi (părinţi, profesori, şef etc.) Când vorbesc vreau să fiu hiperperfomant. Acest lucru mă determină să verific de zeci de ori înainte să vorbesc, deoarece dacă greşesc, va fi o

catrastofă pentru mine. Astfel, mă oblig să tac şi să păstrez informaţiile în interiorul

meu, dacă ceea ce spun nu este perfect. Este ca şi cum, vorbirea mea ar fi închisă în

mine, pentru că aş vrea să spun ceva, dar presiunea pe care o simt este atât de

puternică încât prefer să păstrez tăcerea. încă de când am venit pe lume, mă

simţeam exclus, diferit, marginal. Frica mea că voi fi rănit sau că nu voi fi la înălţimea

aşteptărilor celorlalţi mă determină să mă închid în mine însumi. Neputinţa de a-mi

îndeplini visele şi ambiţiile mele mă fac să trăiesc într-o lume în care nimeni nu are

acces. îmi construiesc o fortăreaţă în jurul meu. Mă simt ca într-un fel de exil. Această

izolare pe care o trăiesc scoate în evidenţă nevoie de perfecţiune faţă de mine însumi

şi îmi aminteşte că nu sunt" bun de nimic": sunt un ratat, un eşec total, pentru că nu

îndrăznesc nici măcar să încerc. Se întâmplă foarte des să fiu un copil hipersensibil şi

astfel, chiar din pântecele mamei, să pot simţi toată angoasa şi neliniştile părinţilor

mej. Este posibil ca şi ei să considere lumea în care voi trăi, ca fiind ostilă. Am decis

să trăiesc în mintea mea, deoarece ceilalţi sunt periculoşi pentru mine. Stările mele

interioare erau asemănătoare cu cele ale părinţilor mei (deoarece suntem în

rezonanţă). Este important ca părinţii să conştientizeze starea lor interioară

(imposibilitatea lor de a comunica în anumite aspect ale vieţii) pentru ca fiecare

dintre noi să se elibereze din închisoarea psihologică în care este închis. Cei din jurul

meu trebuie să fie capabili să comunice plecând de la ceea ce este în interior (lumea

interioară) cu mine pentru a mă conecta din nou sau mai mult la lumea fizică. Intrând

în lumea mea interioară, ceilalţi vor putea să îmi cunoscă mai bine nevoile şi fricile,

pentru ca eu să îmi pot manifesta apoi încrederea şi deschiderea necesare pentru a

intra în contact cu lumea fizică.

Accept|Y să îmi construiesc o siguranţă interioară, o încredere în mine, pentru a

putea să reiau contactul cu lumea din jurul meu. Chiar dacă există un anumit risc,

decid să fac acest pas, să fiu deschis spre ceilalţi. Viaţa este compusă din provocări.

Privesc toate visele, toate proiectele pe care îmi este imposibil să le realizez şi accept

să renasc în mine însumi, să mă întorc la viaţa mea. Ştiu că voi avea întotdeauna

sprijinul şi ajutorul necesar. Nu mă mai critic. Ştiu că sunt diferit, unic, că am talente

preţioase şi am toată libertatea necesară pentru a le cultiva, în ritmul meu, în siguranţă.

AUTOMUTILARE Vezi şi: AMPUTARE

Automutilarea este un comportament care mă determină să mă rănesc sau să

mă tai. Este posibil ca această atitudine să provină dintr-o stare mentală tulburată,

ca şi în cazul psihozelor, al schizofreniei sau al deficienţelor la copii. Poate proveni

şi din faptul că, simt o culpabilitate mare, poate asociată cu o iritabilitate, deoarece

nu mă simt demn să fiu ceea ce sunt. Ura şi furia pe care le simt împotriva mea,

faptul că vreau să mă pedepsesc şi că trebuie să sufăr, se exprimă prin

automutilare. în loc să mă exprim prin cuvinte, automutilarea devine un instrument de exprimare a frustrărilor mele. Pot să mă folosesc de aceste răni pe care mi le

provoc, pentru a atrage atenţia celorlalţi, pe care o confund cu iubirea. Este ca şi

cum aş vrea să îmi manifest fizic suferinţa interioară pentru a mă elibera şi a-mi

exprima nevoia de a fi iubit. Este posibil să am un rol de victimă, care merită să

sufere, încă de când eram copil. Prin urmare, viaţa îmi va oferi persoane şi situaţii,

care mă vor face să mă simt victimă. în astfel de situaţii am nevoie de ajutor din

exterior.

AcceptjY să cer ajutor în interiorul meu şi să caut pe cineva din anturajul meu,

care ar putea să mă ajute, direct sau indirect, să îmi regăsesc respectul de sine,

bucuria de a trăi, pe care am şi eu dreptul să le cunosc. Accept], Y să ies din muţenie

şi să îmi exprim suferinţa şi durerea, pentru a mă elibera.

AXILA Vezi şi: MIROS CORPORAL

Axila este zona situată sub umăr, între faţa laterală a toracelui şi cea internă a

braţului, conţine numeroase vase de sânge şi mulţi nervi. Asigură transpiraţia

corpului. Axila este în relaţie cu forţele mele cele mai vechi şi cele mai profunde şi

exprimă modul în care intru în contact cu acestea. Fie îmi refuz emoţiile

fundamentale sau primare (de exemplu, cele sexuale) fie, din contră, acestea mă

preocupă tot timpul. îmi este greu să avansez deoarece nu ţin cont de ceea ce spune

vocea mea interioară. Deoarece părinţii mei vor ca eu să mă adăpostesc sub aripa

lor, mă simt limitat în capacitatea mea de a mă diferenţia de ei, de a fi eu însumi!

Când există o transpiraţie abundentă la nivelul axilelor, înseamnă că emoţiile mele

se revarsă, trăiesc o stare de nervozitate şi de angoasă. Există o situaţie din viaţa

mea, pe care nu o pot simţi şi pe care o păstrez secretă ("sub aripa mea"). în cazul în

care apare o inflamaţie a ganglionilor axilei (adenopatia axilară) acest lucru

indică faptul că, îmi ascund, în adâncul meu emoţiile şi pulsiunile. Pentru că nu le pot

reţine, acest lucru se manifestă prin comportamente compulsive şi ganglioni

umflaţi. îmi este atât de teamă să îmi asum adevărata personalitate încât prefer să

mă conformez celorlalţi. Totuşi devin dependent de ceilalţi şi sunt deconectat astfel

de natura mea profundă.

Accept], Y "să ies din cochilia" mea în loc să rămân ascuns. Las la o parte ceea ce

nu este bun pentru mine. îmi las forţele interioare naturale să se exprime şi îmi

procur astfel întreaga siguranţă şi dinamismul de care am nevoie pentru a-mi

îndeplini dorinţele cele mai profunde.